Luiza Rădulescu Pintilie
Din cei 90 de ani de viaţă pe care îi împlineşte mâine profesorul Alexandru Bădulescu, 70 de ani – o viaţă de om! – îl leagă, zi cu zi, de dăruirea, de strădania şi de împotrivirea de a nu lăsa ca tot ceea ce a avut mai valoros Prahova în domeniul cultural să se piardă şi să se uite! În 1948 era tânăr învăţător pe meleaguri buzoiene, în satul natal Dara şi, într-un fel, de aici s-a deschis drumul implicării sale în activitatea culturală, desfăşurată mai întâi în judeţul Buzău, apoi în Prahova. La primul congres al căminelor culturale l-a cunoscut, de exemplu, pe Mihail Sadoveanu, apoi, rând pe rând, destinul său s-a intersectat cu cele ale altor numeroase personalităţi ale vremurilor pe care le-a traversat, trecând dincolo de responsabilităţile oficiale în domeniul culturii pe care le-a avut şi devenind legături de suflet care au alăturat Prahovei nu numai bogăţia venită din „aurul negru” al pământului, ci şi din cea de spiritualitate. Studiile sale de Pedagogie muzicală în cadrul Conservatorului l-au apropiat mai mult de domeniul muzicii şi de numele mari din acest domeniu, dovadă colecţiile sale impresionante de documente, dar şi iniţierea şi organizarea în Prahova a unor manifestări de prestigiu naţional şi internaţional, aşezate sub semnul marilor compozitori George Enescu sau Paul Constantinescu, ultimul dintre ei având la Ploieşti un muzeu care poate nici nu ar fi existat fără strădania aceluiaşi împătimit profesor Alexandru Bădulescu. O strădanie care însă nu s-a oprit doar la acest domeniu şi pentru care ne-ar trebui mult spaţiu ca să putem enumera statuile dăltuite în piatră sau bronz, festivalurile, concursurile, căminele culturale, bibliotecile, teatrul, filarmonica şi tot ceea ce se leagă de acestea şi care au în „istoria” lor şi ceva din implicarea, din insistenţa, din nerenunţarea unui om care, şi înainte de 1989 şi după aceea, a considerat că Prahova are valori care trebuie cunoscute, promovate, aşezate pe locul care li se cuvine şi, mai ales, care nu trebuie uitate. A iniţiat , organizat şi coordonat sute şi sute – dacă nu mii – de simpozioane, recitaluri, serate muzicale în cadrul cărora s-a conturat şi s-a şlefuit drumul multor generaţii de tineri artişti, într-un dialog continuu cu unii dintre cei mai importanţi muzicieni ai momentului. În sate şi prin comune din Prahova au fost scoase din uitare personalităţi ale locului, făcându-le să „trăiască” măcar prin amintirea pe care o poartă în ele literele unei plăci comemorative, care să „vorbească” despre ele şi celor de azi,şi acelora care vor veni. Multe dintre paginile ziarului Prahova poartă cuvintele sale aniversare sau comemorative prin care a păstrat, decenii după decenii, vie, memoria celor care aparţin artei, culturii şi educaţiei din acest spaţiu. Şi nu a fost eveniment cultural important din Prahova, din ultima mai bine de jumătate de secol, la care prezenţa sa să nu se fi făcut remarcată. Iar exemplele încă ar putea continua!
De altfel aşa l-am şi cunoscut, ca tânăr jurnalist, şi tot aşa l-am regăsit an după an, neobosit, în a marca tot ceea ce a conturat patrimonul cultural al acestui colţ de ţară şi nu numai, de la personalităţi născute în Prahova sau care şi-au legat destinut de aceste meleaguri, făcându-le cunoscute ţării şi lumii. I-am admirat nu o dată efortul impresionant de timp şi de dăruire, coborâte până la cel mai mic detaliu şi tot nu o dată m-am întrebat şi continui să mă întreb – fără a avea încă răspunsul – dacă le va fi şi altora la îndemână să-i continuie, cu aceeaşi dedicaţie, exemplul. Sunt multe personalităţile aflate sub strălucirea renumelui sau, dimpotrivă, sub piatra grea a crucilor abandonate prin diverse cimitire pe care le-a ţinut în lumină, alăturând felului său calm şi politicos o „încăpăţânare” de a nu abandona demnă de tot respectul. Şi nu un an-doi, zece, douăzeci, ci o viaţă de om, care impune apreciere şi recunoştinţă şi, mai ales, o continuitate a exemplului, a muncii şi a datoriei sale împlinite.
