Senatorul ALDE Daniel Zamfir (în foto) a depus la Senat un proiect pentru modificarea OUG privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, care prevede verificarea calităţii de colaborator al Securităţii a Preşedintelui României, judecătorilor CCR, procurorilor PÎCCJ, DNA şi a altor categorii, potrivit Mediafax.
„Persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3, cu excepţia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, fac o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Verificarea calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 3, inclusiv pentru cele aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, prevede proiectul iniţiat de liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, care intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
În prezent, potrivit OUG 24/2008, verificarea calităţii de colaborator sau lucrător al Securităţii se aplică doar parlamentarilor, europarlamentarilor, directorilor SRI şi SIE şi adjuncţii acestora, conducătorilor structurilor centrale şi judeţene de la Serviciul Român de Informaţii, conducătorii structurilor centrale de la Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGPI) din cadrul MAI. Proiectul lui Zamfir propune introducerea şi altor categorii de demnitari, inclusiv a Preşedintelui României, care vor face totodată o declaraţie publică pe propria răspundere în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Daniel Zamfir susţine, în expunerea de motive, necesitatea introducerii acestor prevederi prin faptul că la peste 27 de ani de la Revoluţie încă există prevederi legale care permit ascunderea adevărului cu privire la calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.
Iniţiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.