Sfântul Teodor Stratilat a vieţuit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Împăratul Liciniu, ridicând prigonire asupra creştinilor, ucide pe cei 40 de mucenici din Sevastia şi pe mulţi creştini care refuzau să se închine idolilor. Împăratul, auzind că Teodor era creştin şi convertea pe mulţi păgâni la creştinism, merge în cetatea Iracleea, în care acesta era conducător, să-i ceară să jerfească idolilor. Aduce cu sine mai multe statui de aur şi argint, ridicate în cinstea zeilor. Sfântul Teodor îi cere împăratului aceste statui, spunând că mai întâi doreşte să se închine lor în casa lui, că mai târziu să le jertfească acestora în faţa celor din cetate. Teodor distruge statuile şi împarte aurul şi argintul săracilor. Este supus la multe chinuri, iar după cinci zile de temniţă, este răstignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mâinile şi picioarele, iar trupul i-a devenit ţintă tinerilor arcaşi.
Apoi, strigând către Domnul, a spus: „Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se răneşte faţa, mi se sfărâmă dinţii, iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomeneşte-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc şi piroane; de acum, primeşte duhul meu, ca să mă duc din viaţa aceasta”. Acestea zicându-le, mucenicul a tăcut şi n-a mai grăit nimic. Împăratul, crezând că este mort, l-a lăsat pe cruce. Noaptea, îngerul Domnului l-a coborât de pe cruce şi l-a făcut sănătos. În urma acestei minuni, mulţi păgâni s-au convertit la creştinism.
I s-a tăiat mai târziu capul, din porunca împăratului Liciniu.
