Violeta Stoica

Prețul gigacaloriei și măsurile la care s-au gândit consilierii locali PSD și ALDE pentru ca ploieștenii să nu sufere din cauza unei eventuale întreruperi totale a furnizării energiei termice în sistem centralizat în mai mult de 55.000 de locuințe au fost ieri subiect de dispute aproape fizice între aleşii locali de diferite culori politice, dar și între unii dintre ei și reprezentanții unor asociații de proprietari prezenți la ședință.
La întrunirea de ieri, în care practic s-a redus riscul ca ploieștenii să rămână fără apă caldă și fără căldură, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, care a propus o soluție de compromis din partea administrației județene pentru rezolvarea acestei probleme.
Astfel, după mai bine de două ore de circ – în care consilierii locali au strigat unii la alții, primarul Adrian Dobre s-a contrat, la sânge, cu președintele de ședință, George Botez, iar ploieștenii din sală au urlat la propriu că nu pentru campanie electorală au venit la ședință, ci pentru a vedea soluția adoptată – s-a terminat totul într-un calm aparent, aprobându-se creșterea tarifului gigacaloriei după votarea bugetului municipiului Ploiești, pentru a se cunoaște foarte exact nivelul subvenției, astfel încât ploieștenii să nu plătească mai mult decât în prezent apa caldă și căldura.

Răcnetele care au înlocuit dialogul civilizat în cadrul ședinței de ieri a consilierilor locali, ajungându-se chiar și la injurii și la vorbe grele, probabil i-au lăsat fără replică pe cei veniți pentru prima dată la o ședință a Consiliului Local Ploiești. Faptul că se apropie campania electorală pentru alegerile locale (chiar dacă în acest moment pare destul de departe scrutinul din vara anului viitor) a agitat într-atât spiritele încât părțile beligerante au fost la un pas să se ia pur și simplu la bătaie în plină ședință.

primarPrezent la întrunirea aleșilor locali, președintele Consiliului Județean Prahova (instituție care deține o parte a infrastructurii de termoficare) a încercat să împace taberele aflate în dispută și a venit cu propunerea ca Primăria Ploiești să asigure subvenția necesară din buget, astfel încât ploieștenii să nu plătească mai mult prețul gicacaloriei.
“Eu nu îmi asum riscul de a rămâne 55.000 de apartamente, adică aproximativ 122.000 de locuitori din Ploiești, fără apă caldă, de aceea vin cu propunerea de a se menține prețul actual până când se va putea susține din bugetul local subvenționarea prețului gigacaloriei, astfel încât tariful către cetățean să rămână același”, a declarat președintele Consiliului Județean în cadrul ședinței Consiliului Local Ploiești.
Bogdan Toader a dat exemplul Capitalei, unde deși prețul gigacaloriei depășește 400 de lei, tariful perceput populației nu este mai mare de 130 de lei/ gigacalorie, datorită subvenției suportate de la bugetul local.sedinta primar
Reacția lui Adrian Dobre, susținut de colegii săi de partid, într-o situație care părea critică pentru viitorul sistemului de încălzire al Ploieștiului, a fost una de neputință. Edilul Ploieștiului a considerat necesar să spună doar că nu vor fi bani pentru subvenții și că totul este doar o “amăgire”, pentru că bugetul orașului nu va putea suporta fondurile pentru acoperirea diferenței de preț.
Pe de altă parte, însă, nici ploieștenii nu trebuie să sufere din cauza creșterilor nesăbuite de salarii ale funcționarilor publici, ale polițiștilor locali și ale altor categorii de angajați din sistemul administrației ploieștene, cărora le-au fost mărite lefurile la niște niveluri de neimaginat pentru salariații care muncesc din greu în mediul privat.
Date fiind cheltuielile previzionate pentru asigurarea salariilor funcționarilor – de circa o treime din bugetul local al Ploieștiului – întrebarea care se pune este dacă nu cumva cineva ar trebui să regândească structura bugetară astfel încât administrația publică ploieșteană să lucreze în beneficiul locuitorilor și nu locuitorii să susțină – inclusiv prin taxe și impozite – niște salarii “nesimțite”, care, cum pretind unii dintre ei, ar fi, chipurile, și pe măsura responsabilității pe care o au.
Așadar, ieri, s-a aprobat cu 14 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și o neparticipare la vot forma propusă de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader. Hotărârea adoptată arată că noul preț al energiei termice – de 237,35 lei/gcal fără TVA – va intra în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare în care se aprobă bugetul local al municipiului Ploiești pentru anul 2019, buget în care va fi stabilită și subvenția acordată pentru acest serviciu. De asemenea, se arată în hotărârea aprobată ieri, subvenția pentru anul 2019 va fi stabilită astfel încât prețul maxim local al energiei termice facturate populației să rămână la valoarea de 186,97 de lei plus TVA în perioada de iarnă, după intrarea în vigoare a prevederilor anterioare.