F. T.

După filtre peste filtre instituite ziua pe şosele din judeţ, agenţii rutieri prahoveni le-au mai pregătit o altă surpriză conducătorilor auto care calcă acceleraţia până aproape de podea.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 februarie), timp de două ore (intervalul orar 1-3), agenţii rutieri au acţionat în municipiul Ploieşti, pe Bulevardul Independenţei, pentru combaterea excesului de viteză.
Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.000 de lei şi au reţinut un permis de conducere. Dintre cele 16 sancţiuni, zece au fost aplicate pentru depăşirea vitezei regulamentare.
Cu titlu exemplificativ, printr-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, cazul unui ploieştean în vârstă de 19 ani, care rula cu 77 km la oră. Acesta a fost sancţionat cu 580 de lei amendă şi trei puncte de penalizare.
În contextul amintit mai sus, poliţia prahoveană a mai anunțat faptul că acţiunile nocturne pentru sancţionarea celor care calcă excesiv acceleraţia vor continua.