Violeta Stoica

Regrupările de forțe în taberele politice din Prahova conturează într-o nouă lumină eșichierul politic al județului, în pragul unei perioade extrem de tensionate din punct de vedere electoral – anul acesta sunt alegeri europarlamentare și prezidențiale, iar în 2020 – alegeri locale și parlamentare. Doi ani extrem de duri, înainte de care partidele sunt în căutare de noi membri, de noi simpatizanți și de noi posibili alegători.
De departe, cea mai importantă mișcare a făcut-o până acum, în Prahova, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu – Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), care a atras de partea sa chiar și foști lideri județeni și locali ai Partidului Național Liberal, consilieri locali ploieșteni aflați încă în funcții, precum și un primar care – deși nu a trecut în scripte alături de ALDE – și-a arătat sprijinul față de liberal-democrați, în detrimentul partidului din care încă face parte.
Ieri, în cadrul oficial al Biroului politic județean al ALDE, au fost aprobate cererile de acceptare a intrării în partid inclusiv a fostului președinte al PNL Prahova, medicul Ion Luchian.

„Începe marea reunificare liberală la Ploiești”, a declarat ieri, chiar la Ploiești, europarlamentarul Norica Nicolai, președintele Consiliului Național al ALDE, după aprobarea intrării mai multor membri ai PNL în organizația prahoveană a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.

PNL - 3 2Biroul politic județean ALDE Prahova, prezidat de Grațiela Gavrilescu, a validat noii membri ai partidului, printre care s-a aflat inclusiv un fost președinte al organizației Prahova a PNL, medicul Ion Luchian, care a recunoscut că ideea de a se înscrie în partidul lui Tăriceanu este mai veche, dar că nu a făcut înainte acest pas din respect pentru Mircea Ionescu Quintus, marele politician liberal decedat în septembrie 2017.
Un alt medic, fost vicepreședinte al PNL, Bogdan Nica, este printre noii membri ai ALDE, acesta declarând: “Nu cred că politica se face cu rucsacul în spate, nici cu panouri, sau afișe. Se face cu rezultate. Nu vom face politica multinațională, a călcatului pe bombeuri PNL Ploiesti 3sau politica gradelor și a procurorilor, ci politica oamenilor”, a menționat Bogdan Nica.
Și doi consilieri municipali în CL Ploiești, până ieri membri ai Partidului Național Liberal – Aurelian Tudor și Puiu Neagu – au plecat la ALDE, chiar dacă gestul lor va însemna pierderea mandatelor de aleși locali. “Proaspete” în partidul lui Tăriceanu sunt și două foste consiliere locale – Paulica Drăgușin (amenințată cu excluderea de către liberali, și-a dat demisia din Consiliul Local Ploiești, după ce a votat “cu dușmanul” la aprobarea unui proiect de hotărâre) și Cristina Enache.
Și fostul deputat PNL Dragoș Gunia a plecat din partidul lui Ludovic Orban și a intrat, oficial de ieri, în formațiunea politică la conducerea căreia se află Călin Popescu Tăriceanu.
Pe lângă cei enumerați mai sus, și alți membri din filiala ploieșteană a PNL au trecut la ALDE, iar numărul acestora se anunță a fi – în perioada următoare – mult mai mare.