Petre Apostol
Echipa de baschet feminin U14 de la CSM Ploieşti a participat, în weekend, la cel de-al optulea turneu din campionat, organizat în Capitală, de CSŞ 2 Bucureşti. Elevele antrenoarei Corina Savu au câştigat primul meci, cu CSŞ Nr. 2 Bucureşti, scor 55-13, dar au pierdut, apoi, disputa cu CSŞ Gheorghieni, scor 36-40. În cel de-al treilea meci al grupei, CSŞ Gheorghieni a învins pe CSŞ 2 Bucureşti, scor 50-33, câştigând grupa, echipa ploieşteană ocupând locul secund.
Echipa ploieşteană are, astfel, un bilanţ de şapte victorii şi nouă înfrângeri în cele 16 partide susţinute în acest sezon.
Lotul echipei CSM Ploieşti: Diana Ştefan, Andreea Popa, Carina Ion, Andreea Ilie, Amalia Moisei, Ana Constantinescu, Alexandra Harcan, Sara Şandor, Alexandra Pomojnicu, Elena Ionescu, Andreea Pîrvulescu, Karina Munteanu, Daria Iordăchescu, Daria Tănase, Andreea Dumitru şi Alexia Dedu.