Luiza Radulescu Pintilie
Cine nu s-a convins măcar o dată că o imagine face cât o mie de cuvinte, redus fiind la tăcere de dramatismul, de frumuseţea, de uimirea ori de starea inexplicabilă încercată în faţa ei?!
Sunt însă imagini cu mult mai puternice de atât… Cum ar fi, de exemplu, tulburătoarea fotografie a perechilor de încălţări lăsate pe asfaltul din faţa primăriei din capitala Macedoniei, de către rudele celor plecaţi să îşi caute un rost în lume… Ghete, cizme, adidaşi sau pantofi cu toc, nu puţine lăsând să se vadă oboseala drumului prin viaţă…
Şi dintr-o dată am suprapus imaginea aceasta peste concluziile unuia dintre numeroasele studii ce confirmă cât de mulţi sunt şi românii care au luat calea pribegiei, încât numai cei plecaţi în anul 2017 – mult peste 200.000 de persoane – e ca şi cum ar fi lăsat Ploieştiul pustiu. Aproape 3,5 milioane de plecări în ultimii zece ani, din care puţini se mai întorc! Ba, statistici şi mai riguroase spun că acestora ar trebui să li se mai adauge şi cam 1 milion de euronavetişti, pe care nu-i prea contabilizează nimeni, fiindcă stau două-trei luni pe „afară”, una pe acasă şi tot aşa, având în buzunar un munte de speranţe şi bilet nu din cine ştie ce sat într-un oraş mai pricopsit, cum era odată, ci pe un traseu internaţional, din România în Spania, Italia, Franţa, Germania sau Suedia. Şi nu semnând contract de căpşunar, cel mult de infirmieră sau zidar – ori sclavind şi acolo „la negru”, fiindcă se întâmplă şi aşa ceva – ci cu patalama de doctor – chiar şi cu… doctorat! – inginer, IT-ist, profesor sau preot. Şi nu mai pleacă mai ales cei care au muncit aproape o viaţă în fabricile puse pe butuci, încât în ţara lor nu mai au altă soluţie, ci unul din cinci tineri între 25-39 de ani, adică în plină forţă de muncă, de creaţie şi de implicare. Încât mă sperie numai concluzia unui studiu realizat de ONU în care se evidenţiază că au părăsit România, în perioada anilor 2007-2017, peste trei milioane de români – ceea ce ne plasează, din punct de vedere al emigraţiei, pe locul doi în lume, după Siria – darămite să mă mai gândesc la consecinţele economice, sociale, demografice ale unui asemenea exod. Dintr-o ţară tot mai îmbătrânită, cu o natalitate scăzută ce depăşeşte, alarmant, record după record, cu mii de copii în fiecare judeţ care au cel puţin un părinte plecat să muncească în străinătate în speranţa să le poată oferi o felie mai albă de pâine, numai în Prahova numărul acestora depăşind 6.500, dar existând judeţe cu număr dublu de „orfani” cu ochii aţintiţi spre drumul străinătăţii luat de cei care i-au adus pe lume. Dintr-o Românie care ridică o „mândreţe” de mall în locul unei uzine simbol ca „1 Mai“ din Ploieşti – de care a auzit, în anii de glorie, o lume întreagă, care îşi completează schemele cu muncitori din Vietnam fiindcă ai săi ori au plecat departe, ori au rămas acasă, dar nu se lasă convinşi cu una – cu două să muncească, mai dulce fiind „gustul” şomajului ori al venitului minim garantat! Şi dintr-o Românie care a ajuns să-şi „fardeze” chipul, ori să-şi vindece bolile care „muşcă” adânc cu doctori falşi, străini sau autohtoni, fiindcă escrocheria nu mai are de mult timp graniţe!
Nu sunt multe zile de când, la Ploieşti, un artist mărturisea că el nu trăieşte în România, ci, aproape ca un călugăr, în atelierul său, printre şi pentru picturile sale, cu bucuria întâlnirii din când în cînd cu publicul! Şi cu siguranţă e în confesiunea sa şi aerul boem – însingurat al artistului şi al operei sale, dar tare mă tem că refugiul său are legătură şi cu deznădejdea celor care au ales într-o zi să-şi încalţe pantofii şi s-o pornească la drum încotro au văzut cu ochii, fiindcă nici artiştii nu sunt dintre răsfăţaţii sorţii. Ci, dimpotrivă…
Din păcate, imaginea ghetelor, a cizmelor, a pantofilor cu toc lăsate în faţa primăriei din capitala Macedoniei nu încape în rama unui tablou. Ci face parte dintr-un dureros spectacol al vieţii. Şi la fel milioanele de perechi de pantofi care au dus prea mulţi români pe calea pribegiei! Punct. Fiindcă, şi numai închipuită, imaginea face cât o mie de cuvinte…
