Pentru un post de șofer publicat pe OLX, aplică, în medie, 42 de candidați, durata aproximativă de ocupare a unui loc de muncă pentru această poziție este de 18 zile, iar 1 din 6 șoferi români câștigă peste 7000 lei pe lună, arată cea mai nouă ediție a studiului “Indexul locurilor de muncă” în care se regăsesc principalele date centralizate din secțiunea ”Locuri de muncă”, de pe OLX, potrivit Hotnews. “Bone – Menajere” este domeniul în care angajatorii găsesc cel mai rapid candidați, durata medie de ocupare a unei oferte de muncă fiind de 12 zile.
Topul categoriilor cu cele mai multe locuri de muncă scoase la concurs de către angajatori în perioada iulie – decembrie 2018 continuă cu ”Ingineri – Meseriași – Constructori”, cu peste 32.500 de anunțuri, „Personal hotelier – restaurant”, cu peste 19.800 de anunțuri. La mare căutare au fost și candidații pentru categoriile de joburi din secțiunile „Casieri – Lucrători comerciali” și “Muncă în străinătate”, ce au cumulat un număr semnificativ de anunțuri de angajare: peste 18.000, respectiv 17.000 de joburi vacante.
La polul opus, candidații cei mai greu de găsit sunt cei pentru joburi disponibile în secțiunile „Lucrători producție – depozit – logistică” (unde timpul mediu de închidere a unui anunț ajunge la 23 de zile).
Angajatorii din Capitală, Cluj și Brașov au publicat în al doilea semestru din 2018 peste 100.000 de anunțuri de angajare active. Dintre acestea, peste 71.000 de anunțuri au aparținut regiunii București-Ilfov, capitala menținându-și astfel rolul de lider în recrutare.
Iași, Constanța, Timiș, Bihor și Prahova se află și ele în topul zonelor active pe piața muncii, însumând aproximativ 60.000 de anunțuri active de angajare.