Ieri, la Ploiești, a avut loc lansarea volumului „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al Crucii de Fier”, în prezența autorului – istoricul și jurnalistul Florian Bichir.
La evenimentul organizat de Consiliul Județean Prahova, Biblioteca Județeană „Nicolae
Iorga” Ploiești și Societatea Cultural Istorică „Mihai Viteazul” din Ploiești au luat parte oameni de cultură, reprezentanți ai mediului universitar, cadre didactice, specialiști, istorici, cadre militare și elevi de la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Volumul, apărut la Editura Militară, prezintă activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache, cel ce a condus unitățile Armatei Române care au atins cel mai estic punct al celui de-al Doilea Război Mondial, ajungând până aproape de Cecenia. „Este de notorietate că vânătorii de munte au reprezentat, pe toată durata Campaniei din Est, singurele
trupe de elită ale infanteriei române. În jargonul de astăzi, un fel de «berete verzi». Dintre diviziile române, cea mai cunoscută a fost Divizia 2 Munte. Volumul de faţă reuneşte fragmente din memoriile comandantului acestei divizii, care acoperă strict operaţiile militare desfăşurate pe Frontul de Est în perioada 1941-1943, precum şi o bogată colecţie de anexe, care provin din surse arhivistice aflate în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS)”, se arată în prefața volumului.
Acasă Actualitate Memoriile unui general al Armatei Române, într-un volum istoric lansat la Ploieşti