F.T.
Suma de 245.000 de lei, cu care 14 ploieșteni ar fi înșelat o bancă – drept pentru care sunt cercetați de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești – ori mizilicul de 3. 500 de lei cu care ar fi înșelat două femei din Ciorani o firmă – și acestea fiind cercetate de către magistrați ai Parchetului de pe lângă instanța din Mizil – ei bine, acestea pălesc în comparație cu evaziunea fiscală pe care ar fi comis-o un bucureștean. Omul, în vârstă de 46 de ani, a fost dat pe mâna procurorilor prahoveni după ce, în urma unei anchete efectuate de către ofițerii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au constatat că acesta ar fi produs un prejudiciu la bugetul statului de… peste 940. 00 de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, “din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat faptul că bărbatul ar fi înregistrat în evidenţele contabile facturi emise de un agent economic (din Prahova – n.n. ), în baza serviciilor prestate, respectiv consultanţă, în scopul creării aparenţei existenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu au existat. În acest mod, a fost adus un prejudiciu de 940.800 de lei bugetului consolidat al statului”.
Firește, cu un pic de “efort” din partea celui cercetat și dacă oamenii legii ar fi lăsat infracțiunea să “curgă” în continure, s-ar fi ajuns la peste 1.000. 000 de lei prejudiciu.
O fi mult, o fi puțin ?!