F. T.
Începând de astăzi și până în data de 8 Martie a.c., magistrații de la Judecătoria Ploiești vor purta, în timpul ședințelor de judecată, banderole albe, în semn de protest față de adoptarea OUG 7/2019. De asemenea, Adunarea Generală a instanței poieștene a mai decis ca în perioada de timp menționată (28 februarie – 8 Martie), timp de o jumătate de oră (intervalul orar 12.00 – 12.30), toate ședințele de judecată să fie suspendate, pentru ca, mai apoi, să fie reluate.
Potrivit unui comunicat de presă al Judecătoriei Ploiești, luarea măsurilor sus-amintite se justifică printre altele, prin “adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii (…); introducerea unui nou caz de eliberare din funcţia de judecător prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, respectiv prin «neîndeplinirea condiţiei privind buna reputaţie,dacă în acest din urmă caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie», reprezentând o subminare a independenţei judecătorului, în condiţiile în care textul normativ nu este clar şi predictibil, nefiind menţionate şi explicate criteriile legale care să corespundă conceptului de «bună reputaţie»; scoaterea Secției pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din arhitectura constituţională care instituie principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public, prin modificările realizate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, vulnerabilizează independenţa sistemului judiciar şi reprezintă o abordare aptă să faciliteze creşterea presiunii în activitatea judiciară”.