Luiza Rădulescu Pintilie

În chiar ziua rânduită în calendarele populare drept cea mai veche sărbătoare românească a dragostei şi a primăverii – Dragobetele, ce alt nume decât „Să fie cu iubire” era mai potrivit să poarte o expoziţie de pictură, mai ales când e gândită ca o întâlnire cu anotimpul renaşterii, ca o sărbătoare între prieteni, între iubitori ai culorii şi ai frumosului ? Aşa că noua expoziţie ce poartă semnătura artistei Amalia Suruceanu va fi vernisată sâmbătă, 24 februarie, cu începere de la ora 11,00 într-o casă ea însăşi „cu poveste” din Câmpina – casa Zisopol – devenită astăzi nu doar o cafenea, ci şi un inedit spaţiu expoziţional. În acorduri primăvăratice ale muzicii, vor fi expuse aproximativ 25 de lucrări a căror temă este, după cum îmi mărturisea însăşi creatoarea lor, „primăvara, iubirea , liniştea”. Şi în ziua despre care se mai crede că orice floare ar fi culeasă aceasta atrage norocul, publicul va putea admira lucrări al căror nume îndeamnă şi spre culorile florilor, şi spre poezie – „Soli către lumină”, „Visul florilor de câmp”, „Primăvara merilor în floare” – dar, de ce nu, şi spre întoarcerea la vechi credinţe şi tradiţii. Şi dacă aceia care cunosc deja stilul artistei vor recunoaşte unele dintre picturile în ulei ale artistei, cu toţii vor descoperi în noua expoziţie şi un univers pictural cu totul aparte, adevărate poeme în culori, a căror frumuseţe este definit de Amalia Suruceanu prin aceea că „ oricât ai încerca, nu poţi reproduce aceeaşi pictură”, fiindcă lucrările sunt realizate pe baza amestecului şi a straturilor de răşini care în opinia sa „conferă o transparenţă şi o tridimensionalitate extraordinare”.
Interesant este că, la noua sa întâlnire expoziţională cu publicul, artista va fi însoţită de o talentată elevă-Aida Ionescu, în vârstă de 13 ani- pe care o îndrumă în tainele picturii, apreciindu-i voinţa extraordinară şi curiozitatea de a încerca diverse tehnici , ceea ce o susţine să progreseze rapid. De altfel, la sfârşitul anului trecut aceasta şi-a vernisat prima sa expoziţie personală.
„Să fie cu iubire” devine astfel o frumoasă invitaţie în culori la întâlnirea cu primăvara şi cu lumina dragostei, purtând semnătura a două artiste – una profesoară, cealaltă eleva sa, dar şi forţa unui îndemn de a aduce în viaţa noastră prospeţimea unui anotimp care descătuşează energii, frumuseţi, visuri, speranţe şi iubiri.Ca un poem în culori al existenței fiecăruia dintre noi…