Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că bugetul este unul nerealist, supraevaluat şi întârziat, catalogând PSD ca partid incompetent şi incapabil să conducă România. Şeful statului a precizat, în concluzie, că sesizează la CCR Legea bugetului de stat pe 2019. Tot ieri, CCR a anunţat că va discuta contestaţia preşedintelui pe 6 martie.
„Un lucru este clar. Guvernarea PSD a eşuat. În spitale probleme peste probleme. Educaţia este subfinanţată. Economia României este bulversată mai ales după OUG 114 dată în mare taină la sfârşitului anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiţiei şi a statului de drept din România cu obiectivul clar de a pune mâna pe justitie, de a politiza justiţia, pentru ca ei să-şi rezolve dosarele penale”, a declarat Klaus Iohannis.
Şeful statului a mai spus că bugetul prezentat de Guvernul Dăncilă este unul al ruşinii naţionale.
Şeful statului a adus un atac şi la Executiv cu privire la lipsa intenţiei de a realiza spitalele regionale promise.
Mai mult, şeful statului a conchis că „o victimă a acestui buget” sunt comunităţile locale.
De asemenea, a mai anunţat că va sesiza CCR şi în privinţa Legii de aprobare a plafoanelor.