Florin Tănăsescu
Ceva nu-i în regulă cu mine. Nu știu cu voi. Fiindcă, în miez de noapte m-au vizitat vreo doi – nu, nu erau mascaţii sau naiba știe cine, că era întuneric, cum v-am zis – tunând și fulgerând: “Spuneţi rugăciunea, fiule! Și nu uita să ne-amintești pe toţi”.
M-am liniștit în primă fază. Oh, yeah, sunt băieţii de la “Metallica” – hai că îi știţi și voi, cei care ascultaţi fie “Pe-un versant de munte defrișat”, fie “Dă ţară cu biciu-n mine/ C-am fost un bou/ Și nu m-am despărţit de tine !”.
Totuși, ceva nu-i în regulă cu mine. Nu știu cu voi. Fiindcă, minunăţie, tot în noaptea cu pricina, apare chiar Blondie în persoană. Aia cu “Inimă de sticlă”, de care mă îndrăgostisem în urmă cu vreo treizeci de ani. Şi ziceam „inimă de gheaţă”.
Acum treizeci de ani, când, nu știu voi, dar eu încă tot speram, speram, speram…
“Șiiiii m-am îndrăgostit de tine, de tine, de tine, de tine”!, îmi zise ea.
– Păi, nu mai ești cuplată, cu bateristul care îţi ţinea isonul? Nu ești încă racordată la valorile ce mie îmi erau străine? Nu te mai iubești cu chitaristul? Unde erai când mă-ngrozeam citind, o!, nu despre un liceu, ci despre o ţară – “cimitir al tinereţii mele”?
Stânjenită, Blondie se retrage-ntr-un ungher, lăsând în urma ei o dâră din parfumul vremurilor de-altădată: bomboanele de ciocolată învelite-n staniol, hârtia creponată și o scrisoare (care începea cu “Dragii mei, eu sunt bine…) trimisă din armată. A, și să nu uit!, o «recomandată» către numita – da, aţi ghicit, tot Blondie – scrisă cu mâna tremurândă, pătată de cerneala din vechea călimară – «Voi învăţa și voi munci până când dracu’ mă va găsi!»”. Și m-a găsit.
Am, cum ziceam, “Vise cu cu război/ Vise cu mincinoși/ Vise cu balauri și oameni care mușcă”. Dar tot sunt “în limbă”, cum ziceam în tinereţe, după o Blondă, care mi-a ieșit în cale.
Deci, ceva nu-i în regulă cu mine. Nu știu cu voi. Eu, parcă-s prins în cușca din odaie, pardon, din ţara mea.
– “Să dormi cu un ochi deschis/ Ţinând perna în braţe strâns!”, prinde iar glas, deci mă sfătuiește părintește, femeia cu “Inimă de Gheaţă”.
Iese-ntunericul, intră lumina. În noptea asta am avut gânduri rele. Nu știu voi.
Ies și “turbaţii metalliști”, iar Blondie… Ei bine, Blondie, din nou mă părăsesște. Ce face eu ? Eu sunt un om pe niște scări. Nu știu voi.
Agale, am pornit către tărâmul de nicăieri, de nicăieri.
Iese lumina, reintră întunericul. Și adepţii lui “666”. AC /DC. Băieţii ăștia mi spun: “Ai fost lovit de-un fulger/ Se-aud tobele cum bat / În inima ta. / Ai să mori, ca prostu’, de inimă rea. Din dragoste de Blondie”.
Aveau dreptate sataniștii. “Inimă de Gheaţă” – Blondie – era chiar ţara mea.
Știu, ceva nu-i în regulă cu mine. Nu știu cu voi…
