HC Dobrogea Sud Constanţa a obţinut primele puncte în Grupa C a Cupei EHF, după victoria clară înregistrată în faţa echipei Liberbank Cuenca, scor 34-26. În urma acestui rezultat, băieţii lui Zvonko Sundovski au intrat în cărţi pentru calificarea în sferturile de finală.
Aflată într-o formă de zile mari în Liga Naţională, Constanţa îşi arată colţii şi în Europa, la un nivel foarte ridicat. După ce a scăpat printre degete un rezultat mare la Holstebro şi a cedat în faţa celei mai bune echipe din grupă, FC Porto, HCDS a făcut un meci aproape perfect în faţa unei reprezentante a Spaniei, venite în România cu cinci handbalişti care au evoluat la ultimul Campionat Mondial. „Delfinii” nu au avut voie să mai facă niciun pas greşit, pentru a se împlini cu adevărat şi în cupele europene, şi au gestionat foarte bine meciul de la un capăt la altul. Echilibru a fost doar pentru vreo 10 minute, până când gazdele au găsit cheia pentru a desface apărarea adversă destul de masivă. Vujovic şi Kevic au venit mereu cu soluţii în relaţiile unu la unu şi au marcat aproape la fiecare atac. De partea cealaltă, spaniolii s-au lovit de un portar foarte inspirat, Nikola Mitrevski, care a excelat în special în situaţiile de unu la unu.
Constanţa a luat avans încă din prima repriză, încheiată cu 16-10. În partea secundă, jocul s-a mai relaxat, dar HCDS şi-a ţinut adversara la respect. Cuenca nu s-a apropiat niciodată la mai mult de patru goluri, 19-15. Reprezentanta României a jonglat o bună bucată de timp cu o diferenţă de 5-6 goluri, care s-a dus spre final spre 8 goluri. Constanţa a câştigat cu 34-26 şi vede deja altfel lucrurile în Grupa C a Cupei EHF. Pentru HCDS urmează două partide cu Cuenca şi Holstebro, iar, în cazul în care va obţine maximum de puncte, ridică handbalul masculin la nivel de cluburi la cote inimaginabile, având în vedere unde se află echipa naţională.
Clasament după trei etape în Grupa C: 1. FC Porto – 6p, 2. Holstebro – 2p, 3. Constanţa – 2p, 4. Cuenca – 2p.
HC Dobrogea Sud Constanţa a evoluat în următoarea formulă:
Mitrevski, Iancu – portari; Malinovic 5, Nistor 3, Chikovani 1, Kevic 10, Vujovic 3, Toma, Crnoglavac 6, Cutura, Csog 3, Nikolic, Mladenovic 3, Markoski, Mocanu 1, Buricea