Luiza Rădulescu – Pintilie
Fiecare tristă nouă modificare de statistică privind numărul deceselor cauzate de gripă ţine, din nefericire, Prahova în topul negrului bilanţ. Dramaticul caz al profesoarei înjunghiate, în urmă cu câteva zile, în faţa cancelariei, de unul dintre foştii săi elevi, a poziţionat de asemenea Prahova pe prima pagină dureroasă a realităţii. În mare parte complet diferite, ştirile acestea de categoria breaking news au adus în actualitate cel puţin un dureros punct comun: acela al prea întârziatelor sau al absentelor reacţii şi măsuri din partea autorităţilor!
Şi dacă am fi avut convingerea că e accidentală o asemenea situaţie – deşi gravitatea ei nu ar fi trebuit să lase loc niciunei inacceptabile tăceri din partea celor responsabili să informeze în primul caz şi să ia atitudine în cel de-al doilea caz – poate am fi găsit şi acceptat totuşi o scuză ! Din păcate, ca să rămânem în tema maximei actualităţi, constatăm în fiecare zi, ca jurnalişti şi publicaţie care ştim că avem datoria şi responsabilitatea să ne informăm prompt şi corect cititorii – cu atât mai mult când e vorba despre viaţă şi moarte, exact aşa cum e vorba şi în cele două exemple de la care am pornit aceste rânduri – că ne aflăm de prea mult timp într-o… epidemie a inacceptabilei tăceri şi, câteodată, chiar a iresponsabilei tăceri!
Rândurile acestea nu sunt cu o trimitere anume la o instituţie sau la o persoană care are în fişa postului obligaţia de a comunica. Fie şi pentru simplul fapt că, de la nivel central până la cel local, puţine- am îndrăzni să spunem chiar mult prea puţine- sunt instituţiile care respectă, în mod profesionist, obligaţiile transparenţei şi ale comunicării. Nu ne propunem, în niciun fel, nici să “ţinem lecţii” despre rolul comunicării ori despre etica acesteia. Nu vom invoca Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public şi nici rolul presei de a informa despre toate problemele de interes general. Deşi niciunul dintre aspecte nu trebuie ignorat! Cu atât mai puţin aceste rânduri trebuie citite drept un „atac”. Nu, categoric nu. Pe de altă parte, considerăm că realitatea, cu tot ceea ce o compune- evenimente, evoluţii, tendinţe, statistici „reci” şi dramatice – şi mai ales cu tot ceea ce are legătură directă cu viaţa prahovenilor – cere de la sine o înţelegere şi o acceptare, de către cei responsabili, că nu se mai poate continua într-un asemenea mod. Că atunci când situaţiile sunt mai mult decât evidente – decese după decese din cauza gripei sau înjunghierea unei profesoare, ca să ne întoarcem la exemplele de mai sus- nu trebuie să îşi mai facă loc repetatele noastre insistenţe, ca urmare a lipsei de reacţie în timp util a celor care ar trebui să o aibă, iar de partea cealaltă repetate amânări – nu de puţine ori dublate de tonuri mult prea înalte, de reacţii plictisite, ca şi când ar trebui să înţelegem că deranjăm din treburi importante – care nu negăm că ar putea să fie – cerând date concrete, informaţii – uneori vitale – pentru prahoveni. De exemplu, dincolo de informaţiile transmise prompt privind înregistrarea tentativei de omor asupra profesoarei, până astăzi nu am primit niciun punct de vedere oficial referitor la siguranţa în şcoli atât a elevilor, cât şi a profesorilor. Fiindcă nu avem nicio garanţie că situaţia nu se poate repeta oricând şi oriunde…
Pe scurt – credem că suntem de aceeaşi parte a baricadei şi interesul de a informa în timp util, de a face cunoscute decizii, puncte de vedere, măsuri ale unor instituţii şi autorităţi publice este unul mai mult decât comun. O postare pe facebook reprezintă o modalitate modernă de comunicare, a cărei utilitate nu o minimizăm. Un comunicat oficial, complet şi corect, actualizat şi transmis în timp util de cei care au această obligaţie nu trebuie considerat, însă, nici moft, nici pretenţie, nici insistenţă ale „ălora din presă”. E respect faţă de cititor în cazul nostru şi respect faţă de cetăţeanul plătitor de taxe şi votant, văzut din cealaltă parte. Iar datoria de a-i acorda acest respect o avem şi unii, şi ceilalţi !
