Profitabilitatea sistemului bancar din România este – înainte de impunerea taxei pe active – mai bună decât media europeană, dar nu excepţională, însă impunerea acestei taxe ar putea să o transforme din mai bună în mai slabă decât media europeană şi, de asemenea, nu ar fi exclus, în acest scenariu, să asistăm la câteva ieşiri de bănci din România, susţine economistul şef al Băncii Naţionale a României, într-un articol publicat pe pe blogul Opinii BNR, citat de Agerpres.
„Atacul declanşat asupra băncilor – concretizat în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018 şi de un set de trei legi aflate în dezbatere în Parlament – are la bază o premisă fundamentală: aceea că băncile comerciale prezente în România au o profitabilitate mai mare decât omoloagele lor din alte state europene. Din această premisă – dacă este adevărată – pot decurge două concluzii: noile prevederi legale nu vor determina băncile să-şi reducă activitatea în România (‘nu pleacă câinele de la măcelărie’); băncile vor accepta, fără entuziasm, să-şi reducă marja de profit, dând credite mai ieftine. Dar ce se întâmplă dacă premisa este greşită, iar băncile din România nu sunt mai profitabile decât cele din Uniunea Europeană? Mai sunt valabile în acest caz cele două concluzii?”, se întreabă Valentin Lazea. El afirmă că, pentru a face comparaţii internaţionale, sursa cea mai credibilă o constituie Consolidated Banking Data produsă de Banca Centrală Europeană. În această bază de date, profitabilitatea sistemelor bancare din statele UE este comparată prin intermediul a trei indicatori: randamentul activelor (return on assets, ROA); randamentul capitalului (return on equity, ROE); raportul cost/venituri (cost to income ratio).
Astfel, referitor la Randamentul activelor (ROA), Valentin Lazea menţionează că acest indicator arată cât câştigă sistemul bancar dintr-o ţară într-un an de zile, raportat la volumul total al banilor pe care respectivul sistem i-a dat cu împrumut (prin credite către firme şi populaţie) sau i-a investit (în imobile, titluri de stat etc.).
Valentin Lazea a calculat, pe baza datelor Băncii Centrale Europene (BCE), media ROA pe ultimii zece ani pentru care există date disponibile (2008-2017), pentru un număr de 26 de state europene (băncile din Grecia şi Croaţia au fost excluse din calcul din cauza seriei incomplete de state). El susţine că o observaţie importantă este legată de metodologia BCE: această instituţie ia în calcul toate băncile dintr-o ţară. În schimb, în metodologia utilizată de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), pentru statele cu sisteme bancare mici, precum România şi majoritatea celor care au aderat după 2003, se iau în calcul doar cifrele aferente primelor trei bănci ca mărime. Or, aceste trei bănci sunt, prin definiţie, mai profitabile decât media băncilor din ţara respectivă. Ceea ce înseamnă că, pentru România şi majoritatea statelor din estul Uniunii Europene, indicatorii calculaţi de ABE sunt supraevaluaţi, adică arată o profitabilitate mai mare decât a sistemului bancar naţional, observaţie valabilă şi în cazul celorlalţi doi indicatori, randamentul capitalului, respectiv raportul cost/venituri.
Potrivit economistului şef al BNR, pe aceşti zece ani (2008-2017), băncile din România se situează, în medie, pe locul 8 din 26 în ceea ce priveşte indicatorul randamentelor activelor, cu o valoare de 0,439%, ceea ce înseamnă că 100 de lei daţi cu împrumut/investiţi de sistemul bancar au generat un profit mediu de aproximativ 44 bani/an.
„Prin urmare, nu este adevărat că România înregistrează cea mai mare profitabilitate a băncilor, cel puţin prin prisma indicatorului ROA. La valoarea medie de 0,439 a acestuia făceau referire şi comunicatele Asociaţiei Bancare a Băncilor, atunci când încercau să arate că o taxare a activelor bancare cu o rată trimestrială de 0,3% (adică de 1,2% pe an) ar produce pierderi sistemului bancar, fiind mai mare decât rata istorică a randamentului activelor. În treacăt fie spus, nici chiar sistemul bancar cel mai profitabil conform acestui indicator, cel din Cehia, nu ar face faţă unei asemenea rate a taxării”, spune Lazea.
Acasă Actualitate Economistul şef al BNR: Taxa pe active ar putea reduce profitabilitatea sistemului...