Petre Apostol

Luni, la Bucureşti, au avut loc Campionatele Naționale de Aruncări Lungi pentru seniori și tineret, iar în cadrul întrecerilor s-au remarcat şi două sportive de la CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina. Cea mai deosebită performanţă a fost obţinută de către Ioana Plăvan, sportiva antrenată de profesorul Nicolae Pavel adjudecându-şi titlul naţional la proba de aruncare a suliţie, atât la senioare, cât şi la tineret, fiind născută în 1998.
Sportiva prahoveană şi-a stabilit chiar un nou record personal, impunându-se la competiţia din Capitală cu performanţa de 55.17 metri (fostul record data de anul trecut, de la Cluj – 53.29 metri). Podiumul a fost completat de Florina Necşoiu (CSM Bucureşti, 52.66 metri) şi de Denisa Mihalcea (CSŞ Viitorul Cluj, 43.73 metri).
De la gruparea din Câmpina s-a mai remarcat şi Andreea Lungu, eleva profesoarei Mihaela Marin reuşind să urce pe podium atât la senioare, cât şi la tineret, cu toate că este în ultimul an la categoria junioare 2 (fiind născută în 2002).
După ce, la finalul săptămânii trecute, devenea vicecampioană naţională în sală la junioare 1, în cadrul probei de aruncare a greutăţii, Andreea Lungu şi-a adjudecat, la competiţia de luni, medalia de argint la tineret şi pe cea de bronz în cadrul concursului de aruncare a discului.
Atleta prahoveană a încheiat competiţia cu 43.75 metri, primele două clasate în ierarhia senioarelor fiind Elena Asmarandei (SCM Bacău, 48.37 metri) şi Ioana Țigănașu (Ceahlăul Piatra Neamț, 45.45 metri, care şi-a adjudecat titlul la tineret).