Din primul salariu obţinut la Manchester United, Diogo Dalot (19 ani), fundaşul englezilor, a donat un autobuz pentru academia ‘O Fintas’, din Braga, locul unde a făcut primii paşi în fotbal, potrivit Mediafax.
Într-un interviu acordat A Bola, coordonatorul academiei, Luis Travassos, a povestit evenimentul şi s-a declarat extrem de surprins de gestul lui Dalot. „Pentru noi, o academie cu atât de multe probleme financiare şi foarte puţine resurse, orice ajutor primit este extraordinar. Vorbeam cu Diogo pe Skype, se pregătea de meci şi ne-a spus să ieşim afară. Am găsit autobuzul în faţa clubului. A fost un şoc! A pregătit totul pe ascuns şi a păstrat o parte din primul său salariu din Anglia pentru această surpriză”, a declarat Travassos.
Diogo Dalot a părăsit şcoala de fotbal din Braga la vârsta de 9 ani, mergând la FC Porto, astfel că academia nu poate beneficia de vreo sumă de bani de pe urma mutării lui Dalot la Manchester United.
„Sper că FC Porto şi preşedintele de acolo să poată contribui la instituţia noastră, după transferul de 22 de milioane de euro al lui Dalot la Manchester United. Pe lângă el, alţi 10 jucători de acolo sunt proveniţi din academia noastră”, a mai spus coordonatorul academiei. Diogo Dalot a fost transferat de Manchester United în vara anului trecut, de la FC Porto, pentru 22 de milioane de euro. Fundaşul dreapta a fost folosit în 11 meciuri la formaţia de pe Old Trafford.