Fl. Tănăsescu
Da, există oameni, în adevăratul sens la cuvântului, care cred în solidaritate.
Da, sunt cadre didactice din Prahova care, odată ce a fost demarată acțiunea de solidaritate (știm, am repetat acest cuvânt !), cu profesoara înjunghiată de un descrierat la Colegiul Național “Spiru Haret” din Ploiești, au arătat că le pasă. Și chiar cred că un astfel de gest reprezintă un pas spre normalitate în învățământul din Prahova. Și nu numai.
Se spune că marile dureri, micile sau marile gesturi care ne fac mai umani sunt mute. Probabil, tocmai de aceea, nimeni de la Școala Gimnazială din Apostolache n-a făcut tam-tam în legătură cu acțiunea care a avut loc ieri, timp de un sfert de oră, în curtea instituției de învățământ. Nici învățătorul Simion Pelmuș – director al instituției, nici educatoarea Elena Nicoleta Barbu – liderul de sindicat al școlii. Dimpotrivă, noi am intrat în sufletele lor, întrebându-i ce s-a întâmplat acolo.
Astfel, am aflat că, timp de un sfert de oră (intervalul orar 10:00 – 10:15), peste 160 de elevi, 12 cadre și numeroși părinți s-au strâns pe terenul de sport al școlii pentru a protesta. Nu pentru a scanda, ci pentru a sta precum, iertată ne fie comparația, ca niște statui care au rămas uimite de sus-amintita tragedie. Iar statuile nu plâng niciodată. Doar, poate, în interiorul sufletului lor.
Și, nu, cadrele didactice din Apostolache nu au ieșit pentru a protesta împotriva filmărilor cu telefoanele ascunse ori de câte ori un părinte se simte deranjat, vai !, de tonalitatea glasului vreunui învățător sau profesor !
Nu, nu au ieșit pentru a-și striga nemulțumirea față de expunerea mediatică – și trunchiată ! – la care sunt supuse atunci când, chipurile, aplică rele tratamente minorului. Deşi, în ambele cazuri, ar fi fost îndreptăţite!
Au ieșit, ieri, în curtea școlii din Apostolache și elevi, și profesori, și poliție…
Un semn de normalitate. Sau de început de normalitate, care nu trebuie șters cu buretele!
