Indiferent care va fi echipa care va câştiga întrecerea primului eşalon judeţean – CS Blejoi, AFC Băneşti (cele două formaţii aflate acum în fruntea ierarhiei, la egalitate de puncte) sau altă grupare, se poate spune că aceasta are “drum liber” spre accederea în Liga a III-a. Desigur, niciun duel nu este dinainte câştigat şi nici pierdut (s-a văzut asta acum un an, când CS Blejoi a pierdut barajul cu Venus Independenţa – campioana din Călăraşi) dar, clar, formaţia care va reprezenta judeţul nostru la baraj va avea statutul de favorită certă în duelul cu campioana din judeţul Giurgiu. Asta după ce, vineri, Casa Fotbalului a găzduit tragerea la sorți a duelurilor pentru barajul de promovare în viitoare ediție a Ligii a 3-a, Prahova primind, prin tragere la sorţi, viitoarea campioană din Giurgiu, ca adversară.
Cele 41 de județe plus Municipiul București au fost împărțite în 7 regiuni. În urma tragerii la sorți, împerecherea a fost următoarea:
Regiunea 1: Bacău – Botoșani; Suceava – Neamț; Vaslui – Iași
Regiunea 2: Maramureș – Sălaj; Satu Mare – Bistrița-Năsăud; Cluj – Bihor
Regiunea 3: Harghita – Sibiu; Covasna – Brașov; Mureș – Alba
Regiunea 4: Caraș-Severin – Timiș; Arad – Hunedoara; Mehedinți – Gorj
Regiunea 5: Argeș – Vâlcea; Teleorman – Dolj; Olt – Dâmbovița
Regiunea 6: Călărași – București; Ialomița – Ilfov; Giurgiu – Prahova
Regiunea 7: Galați – Buzău; Brăila – Vrancea; Tulcea – Constanța
Jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur. Datele de disputare vor fi: 15 iunie 2019, ora 18:00, respectiv 22 iunie 2019, ora 17:30.
Au dreptul să participe la jocurile de baraj numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică, din judeţul nostru majoritatea combatantelor îndeplinind această condiţie.
Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv, AMFB, sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 10 iunie 2019, structurile sportive calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dreptul de participare la jocul de baraj îl deține structura sportivă clasată la finalul Campionatului Ligii a IV-a pe locul I în fiecare județ sau în Municipiul București. În situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj (nu deține personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare!
În Giurgiu, sistemul competiţional este unul care nu permite “urmărirea” adversarei de acum, existând două serii de eşalon 4. Primele două clasate din cele două serii vor juca apoi un turneu final, la sfârșitul lunii mai / începutul lui iunie, urmând să se desemneze câştigătoarea. Şanse importante, în acest moment, are FC Bolintin Malu Spart (cu foştii prim-divizionari Zuluf şi Dinu Sînmărtean în efectiv, echipă condusă de Gabriel Bădălău, fiul lui Nicolae Bădălău) – care conduce Seria Nord, respectiv AS Mihai Bravu – lider în Seria Sud, judeţul Giurgiu nereuşind, în ultimii ani, să califice vreo echipă în Liga a III-a. Vedem la vară ce va fi…