V. S.
Patru elevi de clasa a VII-a de la Școala Corlătești – comuna Berceni se pot considera printre cei mai norocoși mici actori interpreți ai schițelor dramaturgului I.L. Caragiale, după ce au câștigat, duminică seara, premiul I la Concursul interjudețean de interpretare artistică a personajelor caragialiene – “Caragiale, contemporanul nostru”.
De doi ani, elevii actori – membri ai trupei de teatru „Expresiv”, din cadrul Școlii Corlătești – formează un grup omogen, care a reușit să urce de fiecare dată pe podiumul concursului care se organizează anual la Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. “Expresivii” de la Corlătești – Alina Rimovetz, Alexandra Oprea, Sorin Nae și George Vasile – au interpretat în acest an schița “Bacalaureat”, sub îndrumarea profesorului de limba și literatura română Andreea Tănăsescu.
Weekendul trecut, a avut loc o nouă ediție a Concursului interjudeţean de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”, care a reunit zeci de trupe de mici actori talentați, de la școli din Prahova și din Argeş, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov.