Giorgiana Radu
Încă un an s-a isprăvit, dar nu unul ca oricare. Istoria a fost, sau ar fi trebuit să fie mai mult ca oricând, oxigenul respiraţiei fiecărui cetăţean român. În an Centenar aflu de la o absolventă de clasa a XII-a că Regele Ferdinand este trecut în manuale vag, “la şi altele”, iar Regina Maria, aproape inexistentă, parfumează iluzoriu file pe care ea însăşi le-a dictat prin iubirea de oameni şi preţuirea patriei care o adoptase când abia împlinise 17 ani.
Sfârşitul unui an şi primii paşi către cel nou îndeamnă, de regulă, la punerea în balanţă a izbânzilor şi eşecurilor, deopotrivă. Făcând o retrospectivă a zilei de ieri, de azi, şi încercând să o întrezăresc pe cea de mâine, România pare suferindă, fără mari şanse de recuperare. Vârfurile care ar trebui să o suie în prim-planul mondial, nu fac decât să o afunde şi mai tare. Scara valorilor s-a modificat şi ea. Binele este confundat cu răul, iar îngâmfarea dată de funcţie bate, de departe, bunul simţ şi normalitatea. Tradiţiile sunt, de asemeni, considerate demodate. Cu cât respecţi mai puţin datinile, cu atât eşti mai de luat în seamă.
Şi, totuşi, în aceste zile, la sate, colindătorii ne-au amintit că “Steaua sus răsare”, sorcovindu-ne să rămânem “tari ca fierul, iuţi ca oţelul”, şi să nu uităm naşterea lui Iisus Hristos, “Mesia, chip luminos”.
Absorbiţi de îmbietorul curcan la cuptor şi salata boeuf, plus multele preparate de festin, asezonate cu artificii şi şampanie, ne-am aruncat în Anul Nou ca într-o baie relaxantă, aburind arome exotice terapeutice. Ne vom trezi, însă, din această beatitudine, după Sfântul Ion, sărbătoare ce încheie periplul fastuos al iernii, când ne vom face adevăratul bilanţ. Atunci, la rece, vom şti în adevăr reuşitele şi minusurile din cel ce-a fost 2018, şi îl punem la cale pe 2019. Sfârşitul aduce, aproape întotdeauna, un alt început, care nu depinde doar de noi. Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus, zice o vorbă românească. Vom trăi şi vom afla negreşit ce ne e dat să pătimim. An Nou cu sănătate şi belşug să avem!
