Nicoleta Dumitrescu

De la începutul acestui an, România a preluat, timp de şase luni, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. “Cu ce ne încălzeşte pe noi acest lucru?”, ar întreba mulţi dintre români, mai ales cei care, de ani buni încoace, tot aşteaptă să vadă, măcar licărind, luminiţa de la capătul tunelului care s-a obturat din cauza promisiunilor care, nefiind puse în practică, s-au pietrificat şi ele!
Adevărul este că, dacă este să ne uităm în urmă, anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluţia din 1989. O viaţă de om, în adevăratul sens al cuvântului, în care, din păcate, multe dintre direcţiile bune care se întrezăreau atunci fie au fost abandonate, fie au fost puse în aplicare după ureche, în funcţie de cine a fost mai isteţ sau cu aer de şef.
Iar cei care nu erau adolescenţi în urmă cu trei decenii pot face, acum, cel mai bine această diferenţă, în condiţiile în care “băieţii deştepţi” au ajuns să fie…cei mai tari chiar şi decât cei mai inteligenţi români, în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, domeniile cele mai importante ale ţării, cum ar fi industria şi energia, au ajuns să fie căpuşate de personaje care, anticipând anumite breşe în desfăşurarea activităţii, au inventat tot soiul de găselniţe cu bătaie lungă în ceea ce priveşte profitul, cea mai mare parte ajungând exact în buzunarele şi conturile lor! Cum însă ulciorul nu poate să fie umplut mereu din aceeaşi apă, uşor-uşor, “spuma” celor care deveniseră aproape o castă s-a mai diluat, fără ca activitatea lor, însă, să nu producă şi efecte dintre cele mai neplăcute, din păcate.
Aşa se face că rămâne încă o enigmă faptul că în foarte multe sectoare o anumită activitate mai stă încă în picioare, având în vedere cât de mult s-a furat fără să se pună nimic în loc!
Iar cea mai bună dovadă este faptul că, în multe zone din ţară, timpul parcă a rămas ţintuit pe loc, aşa cum a recunoscut, recent, şi unul dintre miniştri. De exemplu, în România sunt 2.355 de unităţi şcolare care funcţionează fără apă curentă şi canalizare, având WC-urile în curte! Iar această situaţie este valabilă și la acest început de an 2019! Dar, cu ce îi încălzeşte pe părinţii copiilor care merg la şcolile menţionate că România a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE? Cu absolut nimic, atât timp cât apă la robinet şi baie în aceste şcoli nu vor fi nici atunci elevii de-acum vor ajunge să aibă, la rândul lor, propriii lor copii. Iar acesta nu este singurul exemplu, destule exemple negative fiind prezente în doate domeniile de activitate. Problema este însă faptul că, din păcate, din cauza acelora care ajung, vremelnic, pe nişte funcţii de conducere, timpul rămâne, deseori, ţintuit pe loc. Asta în ciuda promisiunilor care se lansează, de la o lună la alta, promisiuni care, până la urmă, ajung tot la sertar!