Liderul opoziţiei şi şef al Adunării Naţionale (Parlamentul) din Venezuela, Juan Guaido (foto – sus), s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, fiind susţinut de mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Argentina, Brazilia, Guatemala, Canada, Columbia, Costa Rica, Peru, Chile şi Ecuador. El a făcut apel la organizarea unor alegeri libere.
Nicolas Maduro (foto alăturat) tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.
Venezuela rupe relaţiile politice şi diplomatice cu Statele Unite, a anunţat Nicolas Maduro, acesta acuzând Washingtonul că încearcă să îl înlocuiască cu Juan Guaidó, liderul opoziţiei şi al Adunării Naţionale din Venezuela, relatează site-ul agenţiei Dpaa.
Acesta a oferit personalului american 72 de ore de a părăsi Venezuela.
„Guvernul imperialist al Statelor Unite desfăşoară o operaţiune de a impune un Guvern marionetă” care să urmeze interesele Washingtonului, a declarat Maduro.
„Vor să conducă Venezuela de la Washington”, a adăugat acesta. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis miercuri să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Forţele de securitate din Venezuela au folosit gaze lacimogene pentru a dispersa mulţimea de protestatari care au încercat miercuri să blocheze o autostradă din Caracas, pe fondul creşterii presiunii asupra preşedintelui Nicolas Maduro, relatează site-ul agenţiei Reuters.