La finalul săptămânii trecute, 12 dintre sportivii secţie de şah de la CSM Ploieşti au fost prezenţi la Cupa „CSU Ploieşti”, competiţie de tradiţie, ajunsă la ediţia a XXXV-a şi organizată de Clubul Sportiv Gambitul Damei Ploieşti (director de turneu Andrei Cioară), în incinta Şcolii Gimnaziale „Sfântul Vasile”. La întrecerea rezervată copiilor în vârstă de până la 12 ani au participat 43 de sportivi, iar elevii antrenorului Petre Nicolae Grigore, de la CSM Ploieşti, au reuşit să urce de cinci ori pe podium, obţinând un loc 1, trei locuri 2 şi un loc 3.
Cea mai importantă performanţă de la gruparea ploieşteană a fost obţinută de către Rareş Anghel (foto, primul din dreapta), care a ocupat locul al doilea în clasamentul general. În cele şase runde disputate, sportivul ploieştean a adunat 5 puncte, fiind devansat doar de Victor Pîslaru (ACS MMI Andrei Murariu), care a încheiat cu 5,5 puncte. Podiumul a fost completat de Andrei Badea (CS Universitar de Şah Bucureşti), cu 5 puncte.
De la CSM Ploieşti au mai punctat patru sportivi, toţi la categoria 8 ani. Astfel, Antonia Radu a câştigat concursul la această categorie, la feminin, cu 3 puncte, fiind urmată de colega sa de club, Victoria Samoil, în vreme ce Teodor Samoil a obţinut locul al doilea în competiţia similară a băieţilor, cu 3 puncte, colegul său Ioan Constantinescu, situându-se pe a treia poziţie.