La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea Preşedinţiei Consiliului UE, conform Mediafax.
Mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE va fi marcat de două aspecte importante: deţinerea, pentru prima dată, a acestei atribuţii şi organizarea, pe perioada mandatului Preşedinţiei României, a alegerilor pentru Parlamentul European. Principalele provocări predictibile la adresa Uniunii gestionate de Preşedinţia României la Consiliul UE sunt Brexit-ul şi Cadrul financiar multi-anual post 2020. „Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internaţional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexit şi Cadrul financiar multi-anual post 2020”, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe.
De altfel, şi premierul Viorica Dăncilă a transmis, marţi, un mesaj video cu prilejul preluării preşedinţiei Consiliului UE. ”2018 a fost anul României Centenare, 2019 va fi cel al României europene, promotor al coeziunii între statele membre. Este esenţial ca în acest moment simbolic pentru destinul european al ţării noastre să dovedim încredere, forţă şi înţelepciune. Preluăm Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni. România va avea şansa, dar şi responsabilitatea, de a demonstra şi valorifica potenţialul şi valenţele sale europene, în efortul de întărire a ceea ce reprezintă construcţia europeană: o Uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi capacităţilor noastre conjugate”, a declarat Viorica Dăncilă. Ea a precizat că rolul de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene presupune gestionarea cu imparţialitate şi profesionalism a temelor aflate pe agendă. ”De la cele mai simple până la cele mai complexe, aceste teme au implicaţii în viaţa de zi cu zi a noastră, a tuturor, şi vor contribui la evoluţia societăţii europene. Vorbim despre definirea bugetului Uniunii Europene post-2020, funcţionarea Pieţei Unice Europene şi competitivitatea industriei europene, de impulsionarea digitalizării industriei europene şi evoluţia inteligenţei artificiale, de drepturile sociale, de agenda de securitate internă, lupta împotriva terorismului, de gestionarea provocărilor determinate de migraţie, de viitorul Uniunii Europene. O misiune dificilă şi, deopotrivă, onorantă, pe care am pregătit-o temeinic la nivelul Guvernului”, a adăugat premierul Viorica Dăncilă.
Ea a mai afirmat că preşedinţia română a Consiliului UE este un proiect de ţară şi că este nevoie de unitate. ”Este un proiect de ţară, care trebuie să ne unească în jurul unui obiectiv comun şi în beneficiul românilor. Sunt om al dialogului şi al consensului. Am încredere că împreună, instituţii ale statului, forţe politice şi societate civilă ne vom coagula forţele şi vom participa constructiv pentru un mandat de succes al României. Va fi un moment de maximă vizibilitate, nu doar la nivel instituţional şi politic, ci pentru întreaga noastră societate. Avem ocazia să fim văzuţi acţionând, contribuind activ la luarea deciziilor la nivel european şi să arătăm o imagine corectă despre România. Plus valoarea românilor în această mare familie europeană constă inclusiv în spiritul dinamic şi profund pro-european, o abordare de care Europa are mare nevoie în această perioadă marcată de incertitudini, dar de o importanţă aparte pentru viitorul nostru comun. Este ocazia să arătăm, deopotrivă, bogăţia culturală şi intelectuală a României, a românilor, şi modul în care înţelegem cu toţii să trăim şi să ne dezvoltăm într-o Uniune Europeană a diversităţii. Am încredere că vom contribui la menţinerea unităţii, coeziunii şi solidarităţii ca elemente fundamentale la nivel european”, a mai spus Viorica Dăncilă. De asemenea, ea a remintit că motto-ul preşedinţiei României este „Coeziunea, o valoare comună europeană”.