În calitate de reprezentant al prahovenilor în Parlament, deputatul PSD Răzvan Ursu a ţinut să scoată în evidenţă faptul că numai o bună mobilizare și colaborarea între instituţiile de profil şi autorităţile locale şi judeţene pot duce la găsirea de soluţii în cazul unor situaţii de urgenţă, aşa cum s-a întâmplat recent, când au fost înregistrate probleme din cauza ploii îngheţate şi în Prahova. Astfel, deputatul Răzvan Ursu a apreciat modul în care reprezentanţii conducerii Consiliului Judeţean Prahova şi ai Instituţiei Prefectului Prahova s-au alăturat eforturilor celor de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi Electrica în remedierea avariilor apărute la sistemul de furnizare a energiei electrice. “Din păcate, ploaia îngheţată a creat probleme şi la nivelul judeţului Prahova. Iar efectele negative s-au văzut în mod special în cazul furnizării energiei electrice, mii de prahoveni confruntându-se, din această cauză, cu lipsa curentului electric în locuinţe. Din fericire, încă de la primele semnale ce au vizat această problemă, instituţiile de profil de la nivel de judeţ s-au mobilizat, identificând cele mai bune soluţii. Cum acestora li s-au alăturat şi reprezentanţii autorităţilor locale şi ai celor judeţene, aceasta este încă o dovadă a faptului că, numai graţie bunei colaborări, se pot găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor din judeţ, oricare ar fi acestea“, a ţinut să menţioneze deputatul social-democrat prahovean.
Reamintim faptul că, pe fondul fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate prin vânt puternic și depunere de gheață pe stâlpi și cabluri, în județul Prahova, în ultimele zile, s-au înregistrat avarii importante la rețeaua de alimentare cu energie electrică. Pentru asigurarea cerinţelor populației din zonele afectate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a realizat alimentarea cu energie electrică, aşa cum a fost cazul locuitorilor din satul Boldeşti, comuna Boldeşti Grădiştea, prin intermediul unui generator electric de mare capacitate. Iar la începutul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, şi prefectul judeţului, Mădălina Lupea, au fost în zonele afectate de întreruperile în alimentarea cu energie electrică, pentru a vedea la fața locului care este situația intervențiilor echipelor implicate în remedierea avariilor. Practic, în localitățile prahovene afectate de întreruperile de energie electrică, s-a lucrat în ultimele zile la foc continuu.