Sfântul Pavel Tebeul a trăit în secolul al III lea. Este considerat, în istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiei”, primul eremit sau pustnic. Informaţiile despre viaţa Sfântului Pavel Tebeul le avem datorită întâlnirii sale cu Sfântul Antonie. Dumnezeu îi descoperă lui Antonie, după cinci ani de petrecere în rugăciune, că se afla în pustie o persoană mai desăvârşită decât el. Este demn de reţinut modul în care se adresează unul către altul în momentul în care se întâlnesc – Părintele Antonie a zis: „Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei”, iar Pavel i-a răspuns: „Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa. Din dialogul cu Pavel aflăm că ajunge în pustie pentru a scăpa de mânia cumnatului său. Acesta dorea să-l denunţe împăratului Deciu că este creştin, pentru a moşteni toată averea familiei sale. Era perioada persecuţiilor împotriva creştinilor. De 70 de ani Sfântul Pavel Tebeul primea o jumătate de pâine, adusă de un corb. În ziua întâlnirii sale cu Antonie, corbul îi va aduce o pâine întreagă. Din Sinaxar reiese că luând sfinţii acea pâine, se invitau unul pe altul ca s-o binecuvânteze şi s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea. Fericitul Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie şi îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc şi fiecare şi-a luat partea sa.
După trecerea la cele veşnice a Sfântului Pavel Tebeul, Sfântul Antonie s-a întors la mănăstirea sa, luând cu sine haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic. Atât de mult cinstea acea haină, încât numai de două ori pe an o
îmbrăca: la praznicul Sfintelor Paşti şi în ziua Cincizecimii.
