V. Stoica

Consiliul Județean Prahova pregătește semnarea a patru contracte de finanțare europeană pentru tot atâtea proiecte europene, dosarele fiind în prezent în procedura de semnare la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, potrivit reprezentanților autorității publice județene.
Cel mai așteptat dintre cele patru obiective ce vor fi finanțate cu fonduri europene vizează modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, pentru care Consiliul Județean Prahova asigură o cofinanțare substanțială, de circa 12 milioane de lei, cota-parte care va veni de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014-2020 ridicându-se la aproximativ 6,8 milioane de lei.
Celelalte trei contracte de finanțare care se află la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe ultima sută de metri înainte de semnare privesc Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești (eficientizare energetică) și reparațiile capitale și modernizarea a două drumuri județene – DJ 720 (care leagă Prahova de Dâmbovița și străbate localitățile Florești și Filipeștii de Pădure și, mai apoi, trece granița dintre cele două județe și ajunge până la Moreni) și DJ 102 K (zona central-estică și de sud-est a Prahovei).