Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplificând criza politică, potrivit Mediafax.
În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă, informează postul Sky News şi cotidianul The Guardian.
Partidul Laburist britanic, aflat în opoziţie, a depus marţi seară, în contextul respingerii Acordului Brexit de către Camera Comunelor, un proiect privind organizarea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Theresa May.
Premierul Theresa May avertizase că acest document reprezintă singura variantă de acord Brexit.
În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi-a exprimat „regretul” că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit, în timp ce Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea ieşirii din UE.
Premierul britanic, Theresa May, a spus, de asemenea, părerea de rău că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi le-a recomandat deputaţilor britanici să propună soluţii pentru depăşirea crizei politice. „Este clar că membrii Camerei Comunelor nu susţin acest acord. Dar votul din această seară nu arată ce ar susţine. Nu se spune nimic despre modul în care intenţionăm să onorăm decizia poporului britanic” privind ieşirea din UE, a declarat Theresa May.
„Lumea, mai ales cetăţenii UE care s-au stabilit aici şi britanicii care locuiesc în UE, merită claritate pe aceste teme cât mai curând posibil”, a precizat Theresa May.
Premierul britanic a anunţat că aşteaptă rezultatul moţiunii de cenzură şi, dacă va rămâne în funcţie, va încerca renegocierea Acordului Brexit cu Uniunea Europeană.