Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti a anunţat că mâine sunt programate, pentru copii şi adulţi, piese de teatru care au menirea să aducă zâmbetul pe buze. Astfel, de la orele 10.30 și 12.00, în sala Teatrului de Animație, de pe Bulevardul Independenței nr.14, actorii secției Teatrul de Animație Imaginario sunt pregătiţi să le spună celor mici povestea Cenușăresei. Este vorba despre basmul cunoscut şi gustat din plin de copii de toate vârstele, INVITATIE 2“Cenușăreasa”, adaptarea fiind realizată de Cristian Pepino după Fraţii Grimm. În distribuţie: Ioana Roșu, Nelu Neagoe, Ana-Maria Orbean, Carmen Bogdan, Lizica Sterea, Mihai Androne/Costel Dobrescu, Diana Uţă. Piesa, care va dura o oră, este recomandată copiilor peste 5 ani.
Şi tot mâine, publicul adult este invitat în sala mare a teatrului, de la ora 18.30, la spectacolul “Descurcă-lume”, regia Eugene Nacht-Stroe, coregrafia fiind semnată de Marcela Ţimiraş. În distribuţie: George Liviu Frîncu (Firfirică), Cosmin Şofron (Catache Glonţ), Ion Radu Burlan (Mircea), Dana Vulc (Elvira), Manuela Alionte Frîncu (Nuţi), Rodica Alexandru(Lucreţia), Mihaela Duţu (Coana Chiţa), Marian Despina (Boxerul), Petty Muşa (Mitzuko), Robert Oprea (Majordom). Textul spectacolului este o adaptare realizată de Eugene Nacht-Stroe după piesa „Firfirică”, scrisă de celebrul cuplu al anilor ’30 Stroe şi Vasilache.