• Pentru al doilea an consecutiv, Dieta Mediteraneană se clasează pe locul 1 în clasament, fiind considerată cea mai bună dietă pentru 2019. În schimb, de-a lungul anilor, Dieta DASH a reuşit să-şi menţină poziţia în topul clasamentului timp de opt ani la rând, iar de data aceasta se află pentru prima oară pe locul 2, potrivit CSID.

• Persoanele care au tulburarea de anxietate generalizată manifestă o grijă excesivă pentru mai multe evenimente şi activităţi într-un mod aproape neîntrerupt. Deşi nu este neobişnuit pentru persoane să treacă prin stres, cei cu această condiţie au rar pauze de la îngrijorări. Deşi unele dintre simptome şi reacţii pot fi similare cu cele ale unei fobii (o frică extremă şi iraţională), tulburarea de anxietate generalizată nu este un răspuns direct la o anumită situaţie sau experienţă. Persoanele trec prin îngrijorări care se răsfrâng asupra tuturor activităţilor, potrivit Descopera.

• Cercetătorii de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, au descoperit efectele pozitive pe care le are cura de dezintoxicare din luna ianuarie pentru consumarea de alcool. Din punct de vedere psihologic, peste 76,2% dintre oameni se simt mai motivaţi să facă schimbări radicale în stilul de viaţă la început de an. Asta ne ajută să îi oferim răgaz ficatului să se refacă, ne determină să începem un program de sport şi ne face să fim mai atenţi la ce mâncăm, scrie Click.

• Anual sunt depistate 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar în România şi 28 de români mor zilnic din cauza acestei maladii. În anul 2018, în România, s-a înregistrat un număr de 83.461 cazuri noi de cancer, iar 50.902 români şi-au pierdut viaţa din cauza cancerului, potrivit celor mai recente statistici oferite de GLOBOCAN (Global Cancer Observatory, platforma internaţională cu cele mai actualizate cifre despre cancer din lume). Conform statisticilor 30% dintre decesele cauzate de cancer în România sunt reprezentate de cancerul pulmonar, scrie Descopera.