Marian Dima

Cea mai inedită reluare a antrenamentelor în vederea abordării returului de campionat nu o are nicio echipă de eşalon superior, ci formaţia din Liga B Prahova – CSO Măgura Slănic!
Dacă, pentru a scăpa de ger şi eventual, de zăpadă, multe echipe dau bani grei, pentru a merge în Antalya, slănicenii au norocul prezenţei “în peisaj” a Salinii, unde, de altfel, vor face şi primele antrenamente din 2019, sâmbătă, 12 ianuarie, lotul echipei fiind aşteptat la “reunire” la peste 200 de metri adâncime!
Sub comanda antrenorului Alexandru Niță sunt așteptați “toți componenții lotului care au evoluat în prima parte a campionatului, cât și… oricine vrea să facă parte din lotul formației” şi, desigur, să experimenteze beneficiile… terapeutice ale antrenamentelor la o temperatură constantă de 12-13 grade şi aer salin!Salina Slanic
Trebuie spus că, cel puţin înainte de Revoluţia din 89, Salina Slănic era căutată de echipele de eşalon superior pentru stagii de pregătire, iarna, tocmai datorită acestui avantaj – al pregătirii fizice care se putea efectua în Salină, destinaţia fiind una preferată atât în anotimpul rece, din motivele mai sus enunţate, cât şi vara, când se evitau căldurile sufocante. Chiar pe vremea când Petrolul şi Astra evoluau, ambele, în Liga I, la Ploieşti, antrenorii Ion Marin, respectiv Gabi Stan îşi duceau elevii, cel puţin o dată pe săptămână, să se antreneze în Salină şi, poate că nu va trece mult timp până când această “destinaţie” va reveni în atenţie!

2% pentru fotbalul slănicean

Ca în fiecare an, CSO Magura Slănic a început strângerea declaraților 230 a celor care vor să ajute echipa, metodă prin care în anii trecuţi s-a reuşit adunarea unor sume care au constituit o parte importantă a bugetului echipei aflate acum pe locul 5 în Seria Nord A Ligii B Prahova, unde a adunat 30 de puncte. Mai concret, 2% din impozitul pe salariu aferent anului 2018 poate fi redirecționat către asociația sportivă, conducerea clubului urmând să strângă cât mai multe “adeziuni” posibile, în primul rând de la iubitorii fotbalului din Slănic, precum şi de la foşti jucători sau prieteni, foşti colegi de şcoală, localnici etc.
Din primăvara acestui an, clubul din Slănic intenționează crearea unei grupe de juniori “mici”, o grupă de iniţiere, începători, în acest sens urmând să fie stabilit antrenorul acestei echipe. Fotbalul slănicean a trăit cea mai importantă performanţă a ultimilor ani în sezonul 2016-2017, când formaţia de juniori A a devenit campioana județeană la nivelul juniorilor “mari”, unii dintre campionii de atunci încă fiind înregimentaţi la echipa de seniori a Slănicului sau la alte formaţii din zonă.