F. T.

Luni dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) DN 1 au derulat, pe tronsonul care străbate Prahova, o nouă acțiune – scriem, “nouă” în contextul în care, de la începutul anului, zi de zi sunt instituite filtre rutiere – pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, cât și pentru sancționarea pietonilor care nu respectă normele rutiere (fiindcă, să fim serioși, nici ei nu sunt sfinți…) și a conducătorilor de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere acestei categorii de participanți la trafic.
În acest context, au fost aplicate aproape o sută (!!!) de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 12 permise de conducere.
În paralel, și Biroul Rutier Ploiești a executat o acțiune care a vizat depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă normele legale privind oprirea/staționarea regulamentară. Ca urmare, în Ploiești au fost date peste 20 de amenzi, în sumă totală de peste 4.000 de lei.
La Mizil, oamenii legii din localitate n-au stat nici ei în incinta postului, la căldură, ci au ieșit în stradă, controlând 42 de autovehicule. Au dat zece amenzi, în valoare de aproximativ patru mii de lei.
Ieri, reprezentanții IPJ Prahova au instituit filtre și pe șoselele unde conducătorii auto calcă pedala de accelerație peste limita legală admisă, cu speranța vagă că nu vor întâlni vreun echipaj de poliție! Este vorba despre șoselele din zona localităților Fulga și Ciorani, precum și pe DN 1 D. Au fost controlate 163 de autovehicule, fiind aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale în sumă de aproape 11.000 de lei. Cele mai multe, cum era și… “firesc”, au fost date pentru viteză excesivă.
Și, nu facem noi pe… Nostradamus, dar punem pariu că și astăzi și mâine și răspoimâine vor avea loc astfel de filtre ?