Petre Apostol

În această seară, de la ora 21:00 (ora României), prima reprezentativă masculină de volei a României va disputa, la Slagelse, pe terenul formaţiei din Danemarca, ultimul meci din grupa A din faza de calificare pentru turneul final al Campionatelor Europene. În lotul tricolorilor, condus de antrenorii Dănuţ Pascu şi Ovidiu Macarie, se regăseşte şi jucătorul ploieştean Liviu Cristudor (foto, în galben, lângă selecţionerul României), în vârstă de 31 de ani, care evoluează pe postul de libero.
Component al vicecampioanei naţionale CS Arcada Galaţi, Cristudor a fost format la secţia de volei de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti, de către profesorul Ştefan Dumitrescu. De menţionat că acesta a evoluat, în cariera sa, la toate cele trei cluburi ploieştene care au activat în ultimii zece ani, CS Petrom, CS Videoclip şi Tricolorul LMV – niciunul, însă, nu mai există în prezent.
Liviu Cristudor s-a aflat în lotul României de-a lungul întregii campanii de calificare la Europene, în cadrul selecţionatei regăsindu-se, de asemenea, şi doi campioni cu Tricolorul LMV Ploieşti în sezonul trecut, universalul Laurenţiu Lică (acum, la SCM U Craiova) şi coordonatorul Cristian Bartha (acum, la Volei Municipal Zalău), de altfel, primii doi jucători desemnaţi de forul naţional în ierarhia celor mai buni sportivi ai anului 2018.
Meciul din Danemarca reprezintă pentru Naţionala României o simplă formalitate, deoarece Cristudor şi co. au obţinut, deja, calificarea la turneul final al competiţiei continentale, fiind pentru prima oară după o pauză de 23 de ani de când reprezentativa tricoloră nu a mai reuşit o asemenea performanţă. Partida va fi arbitrată de Lutz Steinmetz, din Germania, şi de David Cormie, din Scoţia.
Echipa României şi-a asigurat prima poziţie în clasamentul grupei A, după ce a câştigat toate cele trei partide disputate anterior, anul trecut, cu Danemarca (la Craiova), scor 3:2 (21:25, 25:20, 24:26, 25:22, 15:11), respectiv cu Finlanda – la Helsinki, scor 3:2 (25:18, 21:25, 25:22, 18:25, 15:6); la Craiova, scor 3:1 (26:24, 25:22, 20:25, 25:21).
În celelalte meciuri ale grupei, Finlanda a câştigat ambele partide disputate cu Danemarca, cu scorul de 3:1, în deplasare, respectiv cu scorul de 3:0, pe teren propriu, meci care a avut loc duminică.
Astfel, în clasament, echipa tricoloră se află la egalitate de puncte cu Finlanda (7p), dar are deja trei victorii, spre deosebire de cele două succese ale trupei scandinave, care şi-a încheiat participarea cu meciul de duminică. Prin urmare, chiar şi în cazul unei înfrângeri, tot România ar ocupa prima poziţie, primul criteriu pentru determinarea locurilor reprezentându-l numărul de victorii.
Turneul final al competiţiei continentale este programat să se desfăşoare în perioada 12-29 septembrie şi este găzduit de Franţa, Slovenia, Belgia şi Olanda.