Petre Apostol
La finalul săptămânii trecute, sâmbătă și duminică, a avut loc al optulea eveniment din cadrul sezonului 2018/2019 al Cupei Mondiale de Sanie, pe pârtia de la Sigulda, din Letonia. În lotul național al României prezent în Letonia s-au aflat patru sportivi, toți originari din Prahova, dintre care unul este component al Clubului Sportiv Orășenesc Sinaia (Andrei Turea), iar trei sunt legitimați la CSA Steaua București (Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Carmen Manolescu), toți fiind formați, însă, la clubul din Sinaia.
Toți cei patru reprezentanți ai României au obținut calificarea la probele din Cupa Mondială, în urma participării la concursul de Cupa Națiunilor, întrecere disputată vineri.
Sâmbătă, a avut loc competiția feminină, Raluca Strămăturaru ocupând locul al 15-lea în clasamentul final, cu timpul de 1:25.544 minute. În prima manșă, sportiva din Bușteni a stabilit al 16-lea timp (42.817 secunde), însă a avansat o poziție în ierarhie, după ce în manșa secundă a ocupat locul 14, cu timp de 42.727 secunde. Astfel, a încheiat la 1.208 secunde în urma câștigătoarei, rusoaica Tatyana Ivanova, care le-a devansat, pe podium, pe germanca Natalie Geisenberger (+0.128 sec.), respectiv pe americanca Summer Britcher (+0.350 sec.).Cealaltă sportivă din lotul național al României, Carmen Manolescu, a încheiat pe locul 24, cu timpul de 1:29.094 minute (în ambele manșe s-a situat pe locul 24 – 44.736 sec./44.358 sec.), fiind cea mai bună clasare a sa în acest sezon din Cupa Mondială.
În clasamentul general, la feminin, Raluca Strămăturaru a avansat pe locul 18, cu 176 de puncte în total, în vreme ce Carmen Manolescu a urcat pe locul 37, cu 29 de puncte, însă nu a evoluat la etapele desfășurate pe continentul american, la Whistler, Calgary (în Canada) și Lake Placid (în Statele Unite ale Americii).
Ieri, a fost rândul băieților să se întreacă pe pârtia de la Sigulda. După ce a înregistrat cel mai bun rezultat din acest sezon, la etapa precedentă, Valentin Crețu a avut o nouă evoluție bună. Sportivul din Sinaia a stabilit al 19-lea timp (48.628 secunde) în prima manșă, iar în cea de-a doua manșă a început foarte bine, cu al 11-lea timp, însă a întâmpinat ceva probleme în a doua parte a pârtiei, sosind al 23-lea (48.593 secunde).
Astfel, cu timpul total de 1:37.221 minute, Valentin Crețu a ocupat locul 23 în clasamentul final, cu o întârziere de 1.147 secunde față de câștigătorul etapei, rusul Semen Pavlichenko. Podiumul a fost completat de un alt rus, Aleksandr Gorbatcevich (+0.188 secunde), și de austriacul David Gleirscher (+0.264 secunde).
Celălalt sportiv din lotul național, Andrei Turea, de la CSO Sinaia, nu a reușit să încheie prima manșă.
În clasamentul general al Cupei Mondiale, Valentin Crețu ocupă locul 27, cu 89 de puncte, iar Andrei Turea se află pe locul 33, cu 52 de puncte.