Nicoleta Dumitrescu

Dând senzaţia că vor să pară un pic mai dezgheţaţi în ciuda vremii, când până şi ploaia a îngheţat în ultimele zile, politicienii încearcă orice tertip cât să li se ofere ocazia să scoată capul şi afară. Odată pentru a adulmeca în ce fel şi cum mai bate vântul, dar mai ales ce şanse au ca să fie cât mai vizibili.
Un exemplu este al celor din opoziţie, mai exact al liberalilor, care recent s-au lăudat că au făcut un nou sondaj de opinie. Iar potrivit liderului, partidul nu s-ar fi rezumat la un chestionar obişnuit, ci la o… cercetare profundă, în contextul în care românii au fost întrebaţi nu doar în ce partid mai cred, ci şi care sunt aşteptările lor, nefiind omisă nici întrebarea standard, dacă mai au sau nu încredere în Guvern.
Ei bine, cum era de aşteptat, după ce au strâns toate răspunsurile şi s-a tras linie, cei care au comandat acest sondaj, adică liberalii, susţin că nu au ieşit prea şifonaţi, în contextul în care, susţin ei, PNL ar avea un scor de 27%, iar cei de la PSD – 30%.

Iar dacă s-ar mai adăuga faptul că unii dintre participanţii la acest sondaj susţin că România se îndreaptă într-o direcţie bună, iar alţii – într-o direcţie greşită, e clar că nici nu se putea ca părerile românilor, în funcţie de simpatiile politice, să nu fie diferite.
Însă, având în vedere că anul 2019 este pentru politicieni în primul rând unul electoral, era şi firesc ca liderii lor să încerce să sondeze terenul. Numai că, după cum se ştie, indiferent care ar fi rezultatele unor astfel de încercări în a testa fidelitatea electoratului, cei care comandă sondajele, ca să facă dovada faptului că sunt un pic mai frumoşi şi mai deştepţi, fie rotunjesc în dreptul lor procentele, cât să pară diferenţa dintre adversari ceva mai mică, fie mai pun ceva în spinarea celor din urmă, ca să pară şi mai cocoşaţi de scăderea popularităţii în rândul votanţilor.
Politicienii, însă, uită un lucru: indiferent de câte sondaje s-ar face şi de cât de mult s-ar lăuda partidele că au crescut în ochii românilor cu drept de vot, linie se trage, cu adevărat, numai după alegeri şi când au fost centralizate, în mod oficial, opţiunile acelora care s-au prezentat la urne. Altfel, toate aceste împăunări nu au niciun efect, ba din contră. Iar în condiţiile în care dinspre politicieni reiese faptul că le este aminte doar de conflicte şi certuri la nesfârşit, în condiţiile în care nu au reuşit să-şi tempereze ieşirile nici măcar în Anul Centenar 2018, atunci, cu atât mai puţin anul acesta, când vor fi două rânduri de alegeri, românii se mai pot aştepta la altceva mai bun.
Cât priveşte cercetarea profundă, invocată de liberali în sondajul lor, termenul pare extrem de pretenţios, în contextul în care, în anul în care România marchează 30 de ani de la revoluţia din decembrie 89, unii dintre români au senzaţia că, parcă, s-au întors în timp.
În timpul în care doar dacă făceai parte dintr-o anumită « clasă » erai apreciat, iar această apreciere venea la pachet cu funcţia şi remuneraţia. Iar dacă s-ar face o cercetare profundă, cu adevărat, s-ar vedea că, în zilele de astăzi, adevăratele valori sunt cu totul altele, că meritele şi aprecierile sunt puse în balanţă tot după alte criterii, în condiţiile în care sloganul « omul potrivit la locul potrivit » este ridicat la rang de apogeu în funcţie tot de anumite interese !