N. D.
Până la aprobarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, cuantumul ajutorului de deces va fi cel stabilit anul trecut, potrivit informațiilor reprezentanților Casei Județene de Pensii Prahova. Cuantumul acestui tip de ajutor se stabileşte anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în 2018, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului fiind de 4.162 de lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, de 2.081 de lei. Conform informațiilor primite de la Casa Județeană de Pensii Prahova, anul trecut, instituția a achitat 9.165 de ajutoare de deces. Acest tip de ajutor se acordă în cazul decesului asiguratului, al pensionarului sau al unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. În acest context, reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova au ținut să ne precizeze: ”În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. În cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezintă jumătate din cuantumul ajutorului de deces cuvenit unui asigurat sau pensionar. Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Se consideră membru de familie: soţul; copiii; părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi”.
Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces. Acordarea ajutorului de deces nu este condiţionată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, putând fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data decesului, respectiv 3 ani. Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces sunt: cerere tip pentru plata ajutorului de deces; certificat de deces în original și copie; actul de identitate al solicitantului în original și copie; acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau după caz, actul care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator, în original și copie; acte din care să rezulte că s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces.