O adolescentă riscă să dezvolte probleme de sănătate mentală în cazul în care tatăl ei a suferit de depresie post-natală, arată un studiu citat de Guardian.
Peste 3.000 de familii din Bristol, Anglia, au participat la elaborarea studiului, cercetarea relevând faptul că unul din 20 de tați au experimentat episoade de depresie în primele săptămâni de la nașterea copilului.
Cercetarea a mai stabilit că există o legătură între aceste episoade și depresia pe care o dezvoltă adolescentele la vârsta de 18 ani.
”Riscul mic, dar semnificativ” de a avea tulburări emoționale nu există în cazul fiilor, mai susține studiul publicat de jurnalul JAMA Psychiatry.
Cercetarea a început în 1991 și a monitorizat 3.176 de tați și copiii lor.