N.Dumitrescu
Pentru prima dată de la existenţa sa ca instituţie de învăţământ superior, Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer.
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituţii de învăţământ superior, printre care s-a regăsit şi universitatea ploieşteană, distincţiile fiind oferită “în semn de apreciere deosebită pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, pentru promovarea calităţii învăţământului universitar românesc”. Aşa cum am aflat, ieri, de la rectorul UPG Ploieşti, prof. univ. dr. ing. Mihai Pascu Coloja, ceremonia de înmânare a Ordinului „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer a avut loc vinerea trecută, la Palatul Cotroceni, distincţia (care se vede în fotografia alăturată) fiindu-i oferită, personal, chiar de către şeful statului.
Acordarea distincţiei menţionate reprezintă pentru universitatea ploieşteană, cu profil unic în România, chiar şi în lume, deopotrivă pentru profesori şi studenţi, o recunoaştere a activităţii, în contextul în care, recent, au fost sărbătoriţi 70 de ani de la înfiinţare.
Potrivit legislaţiei în vigoare, Ordinul Meritul pentru Învățământ reprezintă o decorație care se poate acorda cetățenilor români sau străini, personal didactic, de cercetare științifică și alte categorii de personal, care au merite deosebite în dezvoltarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în cercetarea științifică sau au contribuit la strângerea legăturilor dintre instituțiile de învățământ din străinătate și cele din România. Medalia Meritul pentru Învățământ este o decorație ce se acordă cetățenilor români sau străini, personal didactic și alte categorii de personal, pentru rezultate meritorii în promovarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în asigurarea condițiilor optime pentru buna desfășurare a procesului de învățământ.
De asemenea, instituțiile și unitățile de învățământ de prestigiu din țară sau din străinătate, care au o vechime de cel puțin 50 de ani, pot fi decorate, în mod excepțional, cu Ordinul Meritul pentru Învățământ, care se prezintă sub două forme de valoare ierarhică egală: însemnul și rozeta. Însemnul Ordinului Meritul pentru Învățământ este o cruce cu brațele egale, confecționată din argint, emailată alb, având aplicată în centru o torță aprinsă, iar printre brațe are petrecută o cunună din frunze de laur, iar medalia Meritul pentru Învățământ se prezintă sub o singură formă – însemnul. Însemnul Medaliei Meritul pentru Învățământ este o piesă circulară, confecționată din tombac, pe care sunt redate, în centru, în basorelief, o torță aprinsă, iar pe margini, o cunună deschisă din frunze de laur. Ordinul Meritul pentru Învățământ cuprinde 4 grade. Ierarhia în ordine descrescătoare, în conformitate cu prevederile legale, este următoarea: Mare Ofițer; Comandor; Ofițer; Cavaler.