Marian Dima, Marcel Marin

Cupa Suporterilor „Peluza Latină” – ediția a 2-a, dar şi acţiunea “Din inimă pentru suflet de copil” au fost acţiunile organizate de galeria Petrolului înainte de Crăciun cu scopul de a ajuta semeni aflaţi în suferinţă, astfel sute de copii au avut zile de sărbătoare un pic mai “luminate”.
8-bPornind de la o acțiune de ajutorare a celor greu încercați de soartă, a luat naștere o competiție organizată de Peluza Latină, ajunsă, deja, la a doua ediţie, şi care s-a bucurat de un succes demn de apreciat, suporterii petrolişti răspunzând prezent “cu toate forţele lor”.
Au răspuns prezent şi mulţi fotbalişti, aflaţi acum în lotul echipei Petrolul sau trecuţi prin tricoul galben-albastru, echipa ADGA, de exemplu, avându-i în componenţă, printre alţii, pe Sergiu Arnăutu, Răzvan Catană, Roland Stănescu şi Constantin Stoica! Culmea, aceştia, ajunşi în finala turneului, au fost învinşi de facţiunea galeriei numită “SUNTEM CEEA CE IUBIM”, după lovituri de departajare!
Dar, chiar dacă fotbalul a fost cel care a unit suporterii, scopul acţiunii a fost strângerea de bunuri pentru a fi dăruite celor aflaţi în dificultate, Peluza Latină, suporterii FC Petrolul Ploieşti& Asociaţia Din Suflet cu Dragoste de Copii reuşind să direcţioneze către Centrele de copii ale DGASPC Prahova şi 3 familii nevoiaşe, în total, peste 200 saci cu haine, încalţăminte, jucării, alimente, după cum urmează: CRTF Secăria (18 copii), 8-eCRTF Izvoarele (15 copii), CSC Plopeni (47 copii), CSC Vălenii de Munte (90 copii), CPRU “Cireşarii” Ploieşti (9 copii).
Suporterii au fost generoşi, alături de cei din “Peluza Latină” venind şi grupurile de la Tribuna II, din donaţii strângându-se şi 15500 de lei, alături de alţi parteneri şi de sutele de saci cu pîmbrăcăminte, jucării şi alte bunuri donate, acţiunea reprezentând un “punct de reper” al activităţii suporterilor, care sunt încurajaţi de succesul turneului caritabil ca această acţiune de Sărbători să devină o tradiţie.

Dragos Machitescu – unul dintre organizatorii de la Peluza Latina – si Mircea Dridea, premiat cu o diploma si medalie pentru intreaga activitate (foto – stanga).

 

 

Şi Peluza I a avut o acţiune similară

8-c„Din inima peluzei pentru suflet de copil” – a fost o altă iniţiativă a suporterilor petrolişti, de această dată fanii de la Peluza I fiind cei care s-au unit într-o mare familie pentru un scop caritabil, de asemenea o parte dintre jucătorii echipei petroliste alăturându-se acestei cauze nobile, Bolboaşă, Nini Popescu, Olaru sau Prunescu fiind alături de suporteri la “PUB Boroftei”, unde s-au organizat un concert caritabil, o tombolă şi o licitaţie de tricouri. S-au strâns jucării, hăinuţe, rechizite şi o sumă de bani, care au mers la doi copilaşi şi bunicul lor bolnav, aceştia locuind în condiţii foarte dificile şi luptând, zi de zi, cu greutăţile unei vieţi deloc generoase cu ei.

Cadou pentru  un fan

8-dLa turneul organizat de Peluza Latină, un moment special l-a constituit iniţiativa fanilor şi a jucătorilor petrolişti de a face o bucurie unui copil prezent la eveniment, Robert Mihăilă, un “lup tânăr”, care s-a luptat cu o boală cruntă. Acesta a primit un tricou al Petrolului cu semnăturile jucătorilor şi, de asemenea, un tort.