Ultimul meci din Liga a II-a din 2018 a fost cel dintre Petrolul şi CS Baloteşti, care a tras cortina peste stagiunea de toamnă a Ligii 2 Casa Pariurilor, cu un meci ”cu iz de vacanță”, venit mai ales din tabăra oaspeților.
Joc câştigat, aşa cum era de aşteptat, de către formaţia petrolistă, care a învins la 4 goluri diferență și mai avea nevoie de două ”boabe” pentru a ajunge pe locul doi, ”bun pentru imagine” . „Lupii” s-au impus cu scorul de 5-1, prin golurile lui Marinescu (2), Cazan, Ghinga şi Arnăutu, şi „iernează” pe treapta a treia a podimului eşalonului secund, la egalitate cu Academica Clinceni şi la un punct în spatele liderului, Sportul Snagov, într-o 8-bluptă pentru promovare care le are protagoniste și pe U. Cluj, Chindia și FC Argeș, luptă mai aprigă ca niciodată, care va fi tranșată în primavera.
N-a fost să fie locul unu, la intrarea în iarnă, pentru Petrolul, ci o clasare pe podium, ce nu schimbă însă, cu nimic, socotelile în ceea ce priveşte promovarea. Acum, când am depăşit, cu două etape, jumătatea sezonului, Petrolul este cea mai bine poziţionată dintre echipele cu pretenţii şi cu tradiţie şi e clar că trebuie privită drept principala candidată în cea mai echilibrată luptă a ultimilor ani pentru locurile ce duc în primul eşalon.
Meciul cu CS Baloteşti a închis stagiunea de toamnă aşa cum speram, cu o victorie lejeră, consemnată după un meci controlat de la un capăt la celălalt de către elevii lui Mugurel Cornăţeanu. Ilfovenii au avut „benzină” cât să reziste o jumătate de oră, scăpând cu bine la ocaziile lui Herea (12 – şut din lovitură liberă, de la 22 de metri, lateral dreapta, respins de portar) şi Grecu (21 – şut de la 20 de metri, lateral stânga, puţin alături), dar s-au prăbuşit 8-cdupă ce Marinescu (33) a reuşit să deschidă scorul, transformând un penalti obţinut, tot de el, după un fault al lui Flămânzeanu.
Din acel moment, odată desfăcută defensiva vizitatoare, lucrurile au devenit extrem de simple pentru „lupi”. Până la pauză, Herea (41 – cursă pe stânga, încheiată cu un şut la colţul scurt, respins de portar) şi Ghinga (42 – „cap” din careu, deturnat de portar în corner) l-au evidenţiat pe Fulga, cel care, însă, după reluare, a devenit victimă sigură în faţa ofensivei continuue a ploieştenilor.
Cazan (53) a adus desprinderea, reluând, din cădere, o minge respinsă în faţă de Fulga la o foarfecă laterală a lui Herea, apoi Ghinga (62) a înscris pentru 3-0, cu un şut de la 25 de metri, balonul fiind deviat de către Marciuc. Ținut pe banca de rezerve de către Cornățeanu, atacantul Sergiu Arnăutu (78) a punctat din faţa porţii, după o „rabona” de senzaţie a lui Grecu, ducând scorul la 4-0, iar Marinescu – cel mai bun de pe teren și de această data a 8-drealizat „dubla”, cu o lovitură de cap expediată din 6 metri, la o centrare de pe dreapta a lui Saim Tudor, pentru 5-0, în min. 84.
„Găzarii” au căutat, pe final, reuşita de 6-0, care i-ar fi propulsat, la golaveraj, pe locul doi, însă, în cele din urmă, golul a picat în poarta lui Bolboaşă, Ghiţă (89) înscriind, din apropiere, cu o lovitură de cap.
S-a terminat, astfel, 5-1, iar Petrolul intră în iarnă de pe locul 3, dar cu aceleaşi şanse în lupta pentru promovare. Urmează o vacanţă lungă, reluarea campionatului urmând să se producă pe data de 23 februarie.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)

FC Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti 5-1 (1-0)

Stadion: Ilie Oană. Spectatori: circa 2000. Marcatori: Marinescu (33, pen, 84), Cazan (53), Ghinga (62), Arnăutu (78)/M. Ghiţă (89).
FC Petrolul: Bolboaşă – Olaru, Plămadă, Cazan, Ţigănaşu – Cruceru, Ghinga (69 Ţicu) – Saim Tudor, Marinescu (cpt), Grecu (82 N. Popescu) – Herea (63 Arnăutu). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
CS Baloteşti: Fulga – Neagu (46 Ad. Filip), Flămânzeanu, Marciuc (cpt), C. Mihai – Gojnea (62 Niculae), M. Ghiţă, Predescu, F. Mihai – O. Marin, Al. Stoica (72 Paraschiv). Antrenor: Florin Nofitovici.
Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Tunyogi Ferencz (Zalău) şi Daniel Vlase (Galaţi).
Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Mihai Lazăr (Covasna).
Jucătorul meciului: Laurențiu Marinescu

Iată rezultatele, marcatorii şi programul etapei cu numărul 21:
Fotbal Club Argeş – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 3-1 (1-1)

Vasile Buhăescu (11, 67 – pen.), Andrei Nilă (74) / George Tudoran (18)
AS FC Universitatea Cluj – AFC Chindia Târgovişte 3-1 (1-1) 

Iuliu Haţiegan (36, 90+4), Cristian Gavra (50) / Andreas Mihaiu (13)
AFC Ripensia Timișoara – CS Luceafărul Oradea 2-0 (1-0)

Cătălin Bădăuţă (25), Mihai Hecsko (77)

ACS Dacia Unirea Brăila – ACS Poli Timişoara 2-0 (1-0)
Hamza Ben Abda (8), Andrei Pleşa (73)

ASC Daco-Getica Bucureşti – ACS FC Academica Clinceni 0-2 (0-2)
Mihai Dobrescu (3), Andrei Răuţă (16)

CS Mioveni – CS Sportul Snagov SA 0-4 (0-1)
Claudiu Borţoneanu (31), Cătălin Hlistei (52), Darius Buia (65), Dragoş Huiban (88)

CS Aerostar Bacău – FC Metaloglobus Bucureşti 9-1 (5-0)
Cătălin Vraciu (8, 35), Valentin Buhăcianu (30, 31, 64), Horia Ilie (38), Alin Mutu (60, 62), Andrei Pavel (88 – pen.) / Ovidiu Herea (70)
ASSCS Farul Constanţa – AFC UTA Arad 1-1 (0-0)
Marius Dumitraşcu (81) / Ciprian Rus (66)
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Energeticianul 0-0
FC Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti 5-1

 

 
1. Sportul Snagov 21 14 4 3 35:14 46
2. Academica Clinceni 21 15 0 6 41:15 45
3. Petrolul Ploiești 21 14 3 4 43:19 45
4. ‘U’ Cluj 21 13 5 3 47:15 44
5. Chindia Târgoviște 21 13 5 3 41:23 44
6. FC Argeş Pitesti 21 12 5 4 36:19 41
7. CS Mioveni 21 10 4 7 33:21 34
8. Energeticianul 21 8 5 8 30:26 29
9. UTA Arad 21 8 5 8 32:30 29
10. Pandurii Tg. Jiu 21 8 4 9 36:33 28
11. Politehnica Timișoara 21 7 4 10 18:23 25
12. Ripensia Timisoara 21 6 7 8 25:31 25
13. Daco-Getica București 21 5 9 7 29:31 24
14. Luceafărul Oradea 21 6 5 10 24:39 23
15. Aerostar Bacau 21 6 4 11 32:39 22
16. Metaloglobus 21 6 3 12 16:43 21
17. Farul Constanţa 21 6 2 13 29:42 20
   18. CS Balotești 21 5 4 12 21:41 19
19. Dacia Unirea Brăila 21 2 6 13 19:55 12
20. Poli Timișoara 21 2 4 15 17:45 10