V. Stoica

Mai mult ca sigur, mulți dintre noi am avut nevoie, la un moment dat, de electricieni pe care nu am știut de unde să îi luăm, pentru a ne fi făcută o lucrare fie la tabloul electric, fie la o priză, fie la alte instalații electrice din locuință.
Această problemă care poate apărea exact atunci când ne așteptăm mai puțin poate fi rezolvată prin consultarea unei imense liste cu electricieni autorizați, publicată pe
site-ul oficial al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Astfel, pe anre.ro, accesând rubrica Info consumatori, poată fi vizionată lista celor 588 de electricieni cu autorizațiile la zi, listă care cuprinde datele de contact ale acestora, inclusiv numerele de telefon.
În listele respective există și informații privind valabilitatea autorizației electricienilor, precum și numărul legitimațiilor acestora.