Companiile din industria agroalimentară vor avea obligaţia să elaboreze anual un plan de diminuare a risipei alimentare, în primul trimestru al fiecărui an, pe care îl vor prezenta autorităţilorşi să transmită la Ministerul Agriculturii până la 31 martie al fiecărui an rapoartele pentru anul precedent, potrivit Mediafax.
Măsura face parte din normele de aplicare a Legii privind diminuarea risipei alimentare, puse în dezbatere publică. Documentul prevede că operatorii economici din întregul lanţ agroalimentar, indiferent de forma de organizare, autorizaţi/înregistraţi sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în vederea donării/comercializării de produse agroalimentare, iau măsuri ca în toate etapele de producţie, de procesare, depozitare, distribuţie şi comercializare a alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare, să fie respectate dispoziţiile cu privire la siguranţa produselor agroalimentare conform regulamentelor europene şi naţionale.
Normele se adresează companiilor din producţia primară de produse agroalimentare, din prelucrare şi procesare, din distribuţie şi comercializare, precum şi din industria hotelieră şi alimentaţie publică.
Companiile vor putea dona unele produse aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, către consumatorul final, oricând in ultimele 10 zile de valabilitate.
Este interzisă donarea următoarelor alimente perisabile: sucuri de legume şi fructe nepasteurizate, legume şi fructe pretăiate, seminţe germinate. Este interzisă donarea către consumatorul final a următoarelor alimente perisabile microbiologic de origine animală, respectiv carnea şi organele proaspete provenite de la bovine, porcine, caprine, ovine, cabaline, păsări de curte, vânat sălbatic sau de crescătorie, carnea tocată, carnea preparată, laptele crud şi produsele din lapte crud, peştele şi produsele din pescuit proaspete, ouăle şi produsele din ouă crude.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va publica şi actualiza periodic lista operatorilor care vor primi donaţiile, care va cuprinde denumirea operatorului receptor, adresa şi datele de contact ale acestuia, tipul/categoria de produse alimentare dintre cele care pot face obiectul donării/comercializării.
Conform Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO1), 95-115 Kg de alimente pe locuitor se risipesc anual în Europa şi America de Nord.
La nivel mondial, s-a stabilit faptul că pierderile generate de risipa de alimente reprezintă o treime din alimentele produse pentru consumul uman, ceea ce înseamnă aproximativ 1,3 miliarde de tone pe an. Anual se înregistrează pierderi de 90 milioane tone alimente la nivelul UE.
Pierderile sunt estimate la 750 miliarde dolari, reprezentând aproximativ de şase ori valoarea ajutoarelor pentru dezvoltare. Aceste cifre relevă faptul că este necesar un cadru legislativ pentru reglementarea diminuării risipei de alimente.
Pentru a satisface cererea de alimente, la nivel mondial, a unui număr de 9 miliarde de oameni proiectat până în 2050, se estimează că este nevoie de un procent de alimente mai mare cu 60 %, însă având în vedere că aproximativ o treime din toate produsele alimentare destinate consumului uman sunt irosite, reducerea pierderilor de produse care se transformă în deşeuri alimentare, poate ajuta în mod eficient şi economic la diminuarea acestor cifre.
În România nu s-a realizat până la această dată un studiu prin care să se dimensioneze nivelul risipei alimentare aferent fiecărei verigi a lanţului agroalimentar.