Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creştini din ea, a pus la cale exterminarea lor în apropierea Praznicului Naşterii Domnului. Împăratul, ştiind că toţi creştinii se vor strânge în marea biserica din Nicomidia, a poruncit ca lăcaşul să fie înconjurat de lemne uscate, cărora soldaţii să le dea foc.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. Soldaţii au înconjurat biserică şi nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creştinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arşi de vii. Atunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeieşti, a întărit mulţimea şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit de pildă celor trei tineri din cuptorul de foc. Creştinii s-au umplut de Duhul Sfânt şi au voit cu râvnă să răspundă dumnezeieştii chemări. Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, şi a împărtăşit pe toţi creştinii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine.
Soldaţii însă au aprins lemnele aşezate din timp. Potrivit tradiţiei, douăzeci de mii de oameni au dobândit cununa mucenicească, înălţând cântări de laudă lui Dumnezeu. Toţi aceştia au luat mucenicia la anul 302. Prin mila lui Dumnezeu , Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. A adus prin Botez pe mulţi la Hristos şi după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.
