Sfântul Cuvios Patapie a trăit în sec. al VII-lea, fiind originar din Tebaida Egiptului. Văzând încă de timpuriu deşertăciunea lumii a ales viaţa călugărească, nevoindu-se mulţi ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieţii monahale, urmând lui Hristos şi petrecând întru toate nevoinţele trupului şi duhului spre curăţirea de patimi a omului lăuntric. Auzind oamenii despre virtuţile Sfântului Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoinţă al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor şi alinare vieţii lor chinuite. Temându-se însă de laudă oamenilor şi gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei marii metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici şi-a ridicat o colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui şi necunoscut de nimeni, şi-a continuat viaţa lui de nevoinţă sihăstrească astfel încât nu se consideră că ar fi fost în pustie. Însă lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. A venit la Sfântul Patapie, purtat de rânduiala dumnezeiască, un copil orb din naştere. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul şi-a recăpătat vederea. Apoi, multe alte minuni a săvârşit Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos, şi prin semnul Sfintei Cruci. La Catedrala episcopală din Galaţi se află o rasă care a aparţinut Sfântului Patapie.
