Petre Apostol
La şedinţa Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal de săptămâna aceasta, pe lista celor sancţionaţi s-au aflat şi doi juniori de la echipe prahovene. Iar aceştia nu au primit sancţiuni minore, fiind chiar suspendaţi pentru mai multe etape.
Dacă Mihai Dragomir, de la CS Brazi, a primit o suspendare de două etape, pentru comportare nesportivă grosolană faţă de adversar, Sergiu Andrei, de la Tricolorul Breaza, a comis o abatere şi mai gravă, fiind suspendat patru etape, ca urmare a unei comportări nesportive grave faţă de oficialii jocului.
Ambii sunt jucători la echipe din campionatul juniorilor I, care sunt departe de ceea ce înseamnă cu adevărat performanţa sportivă. Astfel că măcar era de aşteptat ca antrenorii lor să-i înveţe ceea ce înseamnă fair-play…