Florin Tănăsescu
Nu, nici în gara noastră mică și nici la cinci și jumătate, la Universitate, nu vreau să te întâlnesc, iubito. Nici, chiar dacă ţi-este mai ușor, în faţă la Conservator!
Mai bine, vii tu pe la mine.
Ce zici, sub Turnul din Pisa, ce se-înclină la fel ca tine – iar tu și el veţi fi, mai devreme sau mai târziu, ruine – îţi convine? Sau, de ce nu?, vino madam, la hram, la Catedrala Notre – Dame !
Cum, ai și tu o Catedrală? Mare scofală! Nu vezi că nu doar clopotniţa ce-ar trebui să bată ceasul deșteptării, ci și prea – curioșii și preacredincioșii care așteptau nu Judecata de Apoi, ci să se roage, au îngheţat de-atâta așteptare?
Ce-mi spui ? C-așa-i normal, ca pân’ la Dumnezeu să te mănânce nu doar sfinţii, ci să faci și suta de metri garduri despărţitoare, ca la atletism ? Iar jandarmii să te arbitreze dacă vociferezi prea tare ? S-avem iertare !
Hai, nu mă tromboni, nu-mi spune că numita Catedrală e mântuirea și împăcarea noastră ! Să mă scuzi, dar gura păcătoasei neadevăr grăiește. Pe pereţii voștri e pictat și ridicat la rang de sfânt unul care a ţinut nu una, nici două, ci șapte neveste ! Era, scuză-mi limbajul, indecent, cam un fel de “pește”. Da, de Ștefan cel Mare îţi vorbesc, pe care, fiinţă cuvioasă, în nemărginita-ţi mărinimie, l-ai iertat.
Da, aș fi în stare să mă-nchin pân’ la pământ în faţa ta! Da, chiar în genunchi m-aș întoarce eu, la tine, dacă Prefericitul și tot clerul și tu, nu în ultimul rând tu, iubită- ţară aţi repara ceea ce este deja păcat: să-l lași pe Boca necanonizat. Adică, să dai Cezarului ce-i al Cezarului, nu doar cotizaţii, nu doar un leu pentru Ateneu.
E prea târziu, acum, să vin chiar și-n Cișmigiu ! Știu, o să mă-ntrebi: “Ce s-a-ntâmplat cu tine, ce s-a-ntâmplat cu noi?” Să îţi explic, dacă ai uitat; a fost așa: un 21 spre 22 decembrie – ultima noapte de dragoste. A urmat, apoi, întâia zi de pacoste și de război. Au urmat apoi nu un an, ci treizeci de ani de râcă între noi. Și, da, ne-ar trebui nu unul, ci zece centenare să reparăm, ce-am dărâmat de-atuncea cu nesimţirea noastră.
Zici c-ai veni la hram, la Notre-Dame, dar sunt proteste la Paris? E-adevărat, nici pe aici nu-i paradis. În plus, mai sunt și atentate câteodată. Dar la tine, în fiecare zi, se-aprinde fitilul dezbinării. Iar mai presus de cuvântul dat, este nesimţire. Aleșii tăi – fiindcă cu ei m-ai înșelat – în vârful ţării stau și-ţi scuipă seminţe-n cap. Sau ai îmbătrânit, gagico, și suferi de orbire ?
Eu nu vin iar să te caut, ăsta e destinul tău. Nu m-aștepta nici tu, că-ţi pierzi timpul în zadar la Universitate, la Ateneu sau în Catedrala unde crezi tu că l-ai adus mai aproape de ţară pe Dumnezeu.
Sunt la Notre-Dame. Te-aștept la hram, madam. Se intră fără buletin.
La tine, nu mai vin. Mă simt, în ţara mea, străin.
